Antena 3 CNN Actualitate Inedit Un asteroid periculos a trecut neştiut pe lângă Terra! Era mai mare decât cel care a creat uriașul crater din Arizona

Un asteroid periculos a trecut neştiut pe lângă Terra! Era mai mare decât cel care a creat uriașul crater din Arizona

Pe 13 iulie, asteroidul 2023 NT1 a trecut aproape de Terra, iar mijloacele noastre de detecţie au indicat abia după două zile evenimentul.

Un asteroid periculos a trecut neştiut pe lângă Terra! Era mai mare decât cel care a creat uriașul crater din Arizona
de Alexandra Dima    |    17 Iul 2023   •   15:49

Asteroidul 2023 NT1 a trecut nedetectat la o distanță egală cu aproximativ un sfert din distanța Pământ-Lună.

Corpul ceresc cu un diametru de aproximativ 60 de metri este mai mare decât cel care acum 50.000 a creat uriașul crater din Arizona.

Din fericire, planeta nu a fost în pericol. Din nefericire, trecerea asteroidului a fost remarcat abia după două zile. 

Craterul Barringer din nordul deşertului Arizona are o vechime de 50.000 de ani şi este unul dintre cele mai frumoase cratere meteorice de pe Pământ.

Cu un diametrul de 1200 de metri şi o adâncime de 170 m, este înconjurat de o bordură care se ridică la aproximativ 45 de metri deasupra câmpiilor din jur. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×
Subiecte în articol: asteroid
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close