Antena 3 CNN Actualitate Inedit Vâltoarea, "mașina de spălat ecologică" care face concurență spălătoriilor: "Înainte de Paști, în special, multă lume vine să împrospăteze hainele, covoarele"

Vâltoarea, "mașina de spălat ecologică" care face concurență spălătoriilor: "Înainte de Paști, în special, multă lume vine să împrospăteze hainele, covoarele"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 10:21 29 Apr 2024 Modificat la 10:21 29 Apr 2024

La Ibăneşti, în judeţul Mureş, curăţenia tradţională inainte de Paşte include şi spălatul la vâltoarea cu apă de munte a rufelor din gospodărie.

Familia Stela şi Dumitru Suceavă are o astfel vâltoare chiar în curte. Sistemul nu este unul complicat: un butuc gros de 40 de centimetri este tăiat roată și scobit, în el sunt băgate leaţuri de aproximativ doi metri înălțime și este fixat apoi în pământ, cam la 70-80 de centimetri. Apa vine pe un jgheab și cade pe marginea vâltorii, formând astfel un vârtej. Debitul este reglat de un stăvilar, pus la capătul de sus al sursei de apă.

"Apa de munte să fie curată, să fie foarte curată și secretul este cum se învârt, cum să le învârtă să scoată praful din ele, să nu stea la suprafață. Trebuie să învârtă încontinuu.

Acuma se aruncă preşurile, totul se aruncă în vâltoare", explică Dumitru Suceavă.

În GALERIA FOTO de mai jos puteţi vedea mai multe imagini cu vâltoarea, "maşina de spălat" din mijlocul naturii.

Vâltoarea datează din cele mai vechi timpuri. Durata în ceea ce priveşte spălarea covoarelor, de exemplu, este foarte scurtă.

"10 minute... Depinde de greutatea ţolului. 10-15 minute", spune Dumitru Suceavă.

"Înainte de Paști, în special, multă lume vine să împrospăteze hainele, covoarele, preșurile, să le împrospăteze după o iarnă destul de lungă", spune Stela Suceavă.

"Foarte bine să spală covoarele, foarte bine, dar trebuie făcută vâltoarea, coșeriu la vâltoare, no aia e muncă, lucru! Apa puternică și le învârte, le învârte ea așa le învârte, le învârte, nu speli", arată un localnic.

Pe vremuri, la aceasta vâltoare veneau oamenii sa isi spele covoarele din toate colturile tarii.

×
x close