Antena 3 CNN Actualitate S-a deschis Târgul de Paște de la Sibiu. Vizitatorii au luat cu asalt căsuțele cu produse delicioase și decorațiuni inedite

S-a deschis Târgul de Paște de la Sibiu. Vizitatorii au luat cu asalt căsuțele cu produse delicioase și decorațiuni inedite

S-a deschis Târgul de Paşte de la Sibiu. Peste 50 de expozanți din toate colţurile ţării şi-au adus cele mai bune produse şi preparate pentru a-i atrage pe trecători cu dulciuri, decorațiuni, obiecte din ceramică sau jucării.

de Redacția Antena 3 CNN    |    27 Apr 2024   •   08:50

În centrul Sibiului şi-au făcut apariţia deja tradiţionalele căsuţe sub forma unui ou de Paşte. Aici, comercianţii încearcă să le atragă atenţia oamenilor cu tot felul de bunătăţi, dar şi cu creaţii inedite.

”Am venit cu lumânări decorative, toate create și pictate manual, cu tematici diferite, cu tematică pascală, cu peisaje din Sibiu, de vară”, a spus un comerciant.

”Am venit cu cozonaci, cu langoși calzi, avem sărățele, avem turtă dulce, bineînțeles, în formă de ouă, pictate manual și vă așteptăm drag”, a spus un alt comerciant.

Atât turiştii veniţi din toate colţurile ţării, cât şi localnicii caută cadourile perfecte pentru apropiaţi în cadrul târgului.

”Este deosebit, an de an este tot mai frumos, vedem tot mai multe lucruri interesante de fiecare dată. Este o plăcere să revenim”, spune o femeie care revine an de an cu aceeași bucurie la Târgul de Paște de la Sibiu.

În GALERIA FOTO de mai jos puteţi vedea mai multe imagini de la Târgul de Paște din Sibiu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

”Știu că aici, de Paști, găsesc exact ce am în minte de anul trecut. Decorațiuni specifice pentru Paști si alte cadouri pentru parintii mei”, spune o femeie, încântată, de ornamentele de la Târgul de Paște.

”Se anunță niște zile frumoase. Avem în jur de 50 de expozanți din toate colțurile țării din 20 de județe ale țării, avem și din anii trecuți și câțiva noi. Avem și niște căsuțe cu caracter social de la Direcția de Asistență Socială, dar și o asociație ucraineană. Avem de la lucruri mai traditionale adica dulciuri, cozonaci, turta dulce, pana la cadouri mai deosebite”, a spus Andrei Drăgan, organizator.

DGASPC Sibiu participă în premieră la Târgul de Paşte din acest an. Copiii aflaţi în centrele de plasament au pregătit decoraţiuni pentru turişti.

”Toate cele 20 de centre au lucrat intens pentru a putea bucura comunitatea cu diverse ornamente pentru Paști. Vrem sa aducem o bucurie tuturor si sa aratam cat de talentati suntem”, a precizat Beatrice Muntean, purtator de cuvânt DGASPC Sibiu.

Târgul de Paște de la Sibiu rămâne deschis până în data de 7 mai, zilnic între orele 11:00 și 21:00.

×
Subiecte în articol: târg de Paşte Sibiu
Parteneri
Pensie de nici 800 de lei, după 36 de ani de muncă. Cum este posibil
x close