Antena 3 CNN Actualitate Interceptări. Soţia vicepremierului Chiţoiu: "Aia e o ciufută şi o nebună şi spune şi peste tot (...). N-are rost să te complici cu proasta aia"

Interceptări. Soţia vicepremierului Chiţoiu: "Aia e o ciufută şi o nebună şi spune şi peste tot (...). N-are rost să te complici cu proasta aia"

Interceptări. Soţia vicepremierului Chiţoiu: "Aia e o ciufută şi o nebună şi spune şi peste tot (...). N-are rost să te complici cu proasta aia"
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    28 Ian 2014   •   21:47
Interceptările procurorilor DNA arată că Laura Chiţoiu, soţia ministrului Finanţelor Publice, folosea un limbaj colocvial în convorbirile cu membrul ASF Marian Mîrzac, pentru stabilirea condiţiilor în care urma să se desfăşoare interviul pentru funcţia de director general al SC Carpatica Asig SA, informează Agerpres.
 
În iunie 2013, Marian Mîrzac a intervenit pe lângă Laura Chiţoiu pentru ca o anumită persoană (n.r. Ina Crudu) să ocupe funcţia de director general al SC Carpatica Asig SA.
 
Potrivit rezoluţiei, inculpatul Marian Mîrzac intervine pe lângă învinuita Laura Chiţoiu nu doar pentru a preschimba data intervievării, din 10 iulie 2013 în 19 iunie 2013, ci şi pentru ca aceasta să modifice structura comisiei de examinare, astfel încât persoanele desemnate în comisie să nu pună întrebări incomode şi să asigure apriori rezultatul pozitiv al acestei examinări în ceea ce o priveşte pe Ina Crudu.
 
În 18 iunie 2013, Marian Mîrzac este este contactat de Laura Chiţoiu:
 
''LC: Auzi, uite, ştii de ce te-am sunat? Am ... am vorbit pentru mâine, că mâine, la zece, vine aia de la Sibiu ... (...) Şi, am vorbit cu.... i-am zis să nu-i zică nimic lu' băbăciunea aia şi ... (...) Pentru că aia e o ciufută şi o nebună şi spune şi peste tot şi pune şi nişte întrebări idioate. N-are rost să te complici cu proasta aia. 
 
MM: Da. Aşa şi ...
 
LC: Şi i-am zis lu.... a zis că vrea să vină, da' o să-i spună lu' aia că: domne, m-a sunat acum dimineaţă şi nu eraţi aici şi trebuia repede şi m-am dus io. Săracu-i era frică, îţi dai seama. (...) Şi că dacă mă-ntreabă pe mine aia, să ştiu ce să-i spun. (...) Şi zic: tu nu mă vezi pe mine? Dobitoaca aia nu mă-ntreabă nimic, că dacă mă-ntreabă, io o trosnesc imediat, io nu vorbesc cu aia. Ştii? (...)Mhâ. Aşa şi ... asta, că, d-asta de fapt te sunasem. Ţi-am zis că vine ...., mă rog, cu frică, cu nu ştiu ce. 
 
MM: Da.
 
LC: Săracu a vrut, a fost super drăguţ, dar, şti care e problema? Noi ţineam interviurile sus, la şase. 
 
MM: Păi, sala s-a golit.
 
LC: Şi la şase, sala e ocupată. 
 
MM: Nu.
 
LC: Păi mi-a zis că mâine. 
 
MM: Păi mâine se eliberează.
 
LC: Păi da, mâine se eliberează. (...) Aşa mi-a zis şi mie, dar eu am la zece interviu şi nu ştiu dac-o fi liberă că, dacă nu, fetele mele le-am zis să-l ţină la noi în birou, îţi dai seama că unde să duc femeia şi plus cu patru directori care-ţi vin ... (...) Şi aia-i dă mesaj atunci şi zice uite, e asta aici, nu ştiu ce. Şi d-asta nu ştiu ce să fac. Mă gândeam ... da nici în birou la .... nu pot, ....Şi nu știu ce să fac. D-asta te-am sunat. 
 
MM: Păi, păi stai un pic. Eu când am vorbit cu că noi avem şedinţa mâine şi nu ştiam unde-o ţinem, la CNVM, la CSA ...
 
LC: Păi da, da nu ştie ... 
 
MM: mi-a zis că mâine sala este liberă şi-a ...
 
LC: Eu ştiu că eram la el, eram la el, da ... 
 
MM : Păi da, nu, păi nu, da el mi-a zis că ...
 
LC: Da nu ştie dacă e mâine. 
 
MM: Păi nu, nu, da oricum mi-a zis că dacă nu, este liber biroul lu..... Şi se poate ţine acolo.
 
LC: A ... super atunci. 
 
MM: Hai că vedem mâine dimineaţă cum facem că mâine ...
 
LC: Păi tu la cât ajungi? (...) Eu pe la nouă jumate ajung. 
 
MM: Sau, mă rog, nouă jumate ajung şi eu şi vedem unde-o ţinem. Ori îl ...
 
LC: Mhâ. Păi da, că nu vreau s-o ţin la mine ... 
 
MM: Na, e liber biroul lui ....
 
LC: Nu vreau s-o ţin la mine. 
 
MM: Nu, nu. Nu cu alte persoane de faţă, normal.
 
LC : Păi da, păi la mine eu ... sunt zece acolo, ce să fac! 
 
MM: Sau chiar dac-o fi, îi scoatem p-ăia din ... sus, din sala de consiliu, îi scoatem p-ăia afară pentru o oră, cât o dura povestea asta, da, oricum, las că mă ocup eu mâine dimineaţă. (...) Crezi c-ar fi bine să bag şi eu capul p-acolo, pe la comisie? Nu cred.
 
LC: Păi, da. Păi de ce să nu bagi, ce-are? (...) Că vi să saluţi, doar nu ... 
 
MM: Da, da, comisia ... (...)
 
LC: Da, e una bătută-n cap, n-are ce întrebări să pună, că ea, pe juridic, ce întrebări să pună? (...) Asta de la reclamaţii, e una la vreo ...(...) 50 de ani, nu, sunt ok, nu ştiu. Nu ... sper să nu fie agresivă, şti? 
 
MM: Deci e la zece, nu?
 
LC: La zece, la zece. 
 
MM: Hai, că eu la nouă o să fiu p-acolo ... (...) Şi mă ocup eu de sală.
 
LC: Şi poţi să bagi capu, îţți dai seama ... 
 
MM: Păi, mă duc şi eu p-acolo să ... na ...
 
LC: Mhî, mhî. Bine. 
 
MM: Am calitate oficială, na''.
 
În urma intervenţiei inculpatului Marian Mîrzac, dar şi a demersurilor frauduloase întreprinse de Laura Chiţoiu, persoana respectivă a fost avizată în 19 iunie 2013 de comisia din ASF. Ulterior, Ina Crudu poartă următorul dialog cu Marian Mîrzac:
 
''MM: Bonjour. Ce faci, ai terminat? 
IC: Bine. Am terminat, da. Au fost super O.K. oamenii. (...) Au făcut ce au fost...
 
MM: Sfătuiţi să facă. 
IC: Da. Am plecat, da... am întrebat cam când cred că obţin aprobarea şi au zis că nu ştiu data următorului consiliu să-mi zică.
 
MM: Mhî... Păi încerc io s-o bag astăzi... (...) Că avem azi şedinţă, da. 
IC: A... super.
 
MM: Şi mă duc să modific ordinea de zi, ca s-o pun azi. 
IC: Mhî... Bun.
 
MM: Ca s-o ai mâine, mhî... 
IC: Săru' mâna. Mersi.
 
MM: Hai. N-ai de ce. 
IC: Te pup.
 
MM : Hai... baftă. 
IC: Merci, merci.
 
MM: Să duci drapelul în continuare. 
IC: (râde) Greu, după tine.
 
MM : Hai, lasă. 
IC: Hai... te pup.'' 

Soţia vicepremierului Daniel Chiţoiu, ministrul al Finanţelor, este urmărită penal pentru abuz în serviciu, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie argumentând că Elena Chiţoiu ar fi intervenit pentru ca o firmă de asigurări să aibă directorul dorit de unul dintre colegi.
 

×
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close