Antena 3 CNN Actualitate Interviu-eveniment, la Sinteza zilei. Povestea neștiută a românului care a devenit omul de încredere al familiei Trump

Interviu-eveniment, la Sinteza zilei. Povestea neștiută a românului care a devenit omul de încredere al familiei Trump

Interviu-eveniment, la Sinteza zilei. Povestea neștiută a românului care a devenit omul de încredere al familiei Trump
02 Dec 2019   •   22:12

Mihai Gâdea a prezentat, luni seară, la Sinteza Zilei, un interviu-eveniment cu românul care conduce imperiul familiei Trump.

Este vorba despre Gabriel Constantin, omul care a ajuns în vârful lumii, dar care nu a uitat niciodată de unde a plecat.

A plecat în străinătate în urmă cu 20 de ani cu un singur gând - acela de a deveni OM. Însă povestea lui de succes începe din Drumul Taberei, acolo unde a copilărit.

"Îmi aduc aminte că plecam de acasă la 8, dacă îmi era foame, veneam să mănânc ceva, dacă nu ajungeam acasă când se lăsa soarele. Aveam trei lei mereu în pantof ca să îmi iau îngheţată la cornet.

Ţin minte îmi lăsau părinţii două chibrituri, unu dacă se rupe, după aia gata, după aceea mâncai mâncarea rece", povestește Gabriel Constantin.

Iubește fotbalul și scrima, sporturile copilăriei lui.

Însă, ca orice copil care s-a născut înainte de 1989, Gabriel încă are întipărite în minte zidurile ridicare de un sistem mult prea dur.

"O chestie care nu mi-a plăcut niciodată e 'nu putem să vorbim despre asta'. Mereu m-a deranjat. Chiar dacă eram foarte mic mă deranja când mi se spunea că 'nu avem voie să ne uităm la televizor, nu avem voie video, avem două casete video, dar să nu mai spui la nimeni că avem video'", își amintește Gabriel Constantin.

Decembrie, 1989. Gabriel era la Băile Felix, în cantonament, cu colegii de la scrimă, antrenorul le-a spus doar că în Capitală e război, asta în timp ce românii se luptau pentru ca el şi alţi tineri să aibă şansa unei vieţi mai bune, mai sigure, mai libere.

"Ne-a pus antrenorul să dormim toţi sub pat, nu ştiu de ce, dar toţi copiii am dormit sub pat. Trebuia să ne întoarcem pe 24 şi ne-am întors pe 27 sau 28. Îmi aduc aminte când am trecut pe la Orizont şi era un tanc şi era cineva mort pe tanc.

Încă nu vorbeam, totul era ca un vis, nu era ca o realitate, nu le venea să creadă nici lor! Deci nu am vorbit prea mult nici în casă pentru că frica aia... După aceea mediul economic şi impactul pe care le-am avut în ţară a fost ceva de nedescris!", spune Gabriel Constantin.

Iar atunci, în mintea lui Gabriel s-a născut ideea de a evada. Pasul l-a făcut însă abia la 22 de ani, după ce a murit tatăl lui.

Tatăl său i-a şoptit că visele nu au limtă, că dacă munceşti suficient de mult vei ajunge acolo unde îţi doreşti. Prima destinaţie a fost Irlanda. Acolo a spălat vase, dar făcea și scrimă.

"Mi-a plăcut industria asta de mâncare şi băutură, iar spălatul de vase e de unde începi în mâncare şi băutură. Şi tot nu mi-au ajuns banii şi mi-am mai luat încă un serviciu, să servesc şi tot nu îmi ajungeau banii", continuă povestea Gabriel.

A reuşit să ajungă în ţara tuturor posibilităţilor în scurt timp. Acolo a început şi cariera lui în lumea ospitalităţii.

 

Continuarea, în materialul video:

×
Subiecte în articol: Sinteza Zilei
Parteneri
Termoenergetica opreşte apa caldă în 100 de blocuri din Bucureşti
x close