Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis: "Este nevoie de o reformă parlamentară. Până nu vom avea oameni curați în Parlament, nu va funcționa cum trebuie"

Klaus Iohannis: "Este nevoie de o reformă parlamentară. Până nu vom avea oameni curați în Parlament, nu va funcționa cum trebuie"

iohannis.jpg
22 Sep 2016   •   15:24

Președintele Klaus Iohannis a răspuns invitației lui Adrian Măniuțiu și a participat la traseul pentru Invictus 2017. Președintele a stat de vorbă cu presa, după cursă și a reiterat că mediul politic din România are nevoie de oameni noi și că este nevoie de o “reformă parlamentară”.

“Eu cred că acest vot, care nu este singular, arată foarte clar că este nevoie de o reînnoire a clasei politice și de o reformă parlamentară. Până nu vom avea oameni curați și dedicați în Parlament, nu va funcționa cum trebuie. Nu vreau să fiu prost înțeles, nu am nimic de împărțit cu nimeni, le doresc numai bine și viață lungă, dar în politică, cine are o problemă, trebuie să înțeleagă că nu poate să meargă mai departe până nu se clarifică această chestiune.

În fața legii, toți suntem egali. Dar în politică mai apar și alte considerente. Cum să ne așteptăm de la un cetățean să aibă încredere în Parlament, dacă acolo sunt nu unul, nu doi, ci mult mai mulți oameni urmăriți penal? Alții care sunt condamnați penal. Până nu reușim să rezolvăm această chestiune și să avem în Parlament oameni caren u sunt șantajabili, care nu merg acolo să facă avere ci ca să reprezinte comunitate, o să avem o problemă.

Ori de câte ori am ocazia spun aceste lucruri – lupta anticorupție nu este o marotă a mea, este o necesitate. Fără această curățenie, primenire a clasei politice, nu vom putea să mergem mai departe, să construim România așa cum și-o doresc românii.”

Întrebat dacă Gabriel Oprea ar trebui să demisioneze, în urma scandalului după votul din Senat, președintele a explicat că fiecare poate să hotărască singur ce trebuie făcut, dar a făcut și un apel pentru parlamentari:

“Fiecare trebuie să hotărască singur ce vrea să facă, dar Senatul și Camera Deputaților trebuie să înțeleagă odată pentru totdeauna că acolo nu se votează vinovăția sau nevinovăția cuiva. Asta se stabilește în instanță. Acolo se votează dacă este posibil să se continue procedura penală.

Și dacă tot am vorbit de imunități, nu este nevoie să renunțăm la toate imunitățile. Aici este o falsă problemă. Un singur parlamentar poate fi urmărit penal, condamnat, fără acordul cuiva. Dar problema este la nivel de foști sau actuali miniștri. Aici trebuie intervenit și schimbat.”

În fine, președintele a explicat și că există un efort pentru a crea impresia că întreaga instituție a Parlamentului este coruptă.

“Se vede cu ochiul liber, este un efort intenționat al celor care vor să creeze impresia că toți sunt, într-o formă sau alta, vinovați și că ar trebui să renunțe toți la imunitate. Este o problemă falsă. Trebuie rezolvată abordarea față de miniștri.”

×
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close