Antena 3 CNN Actualitate ÎPS Teodosie, despre dosarul DNA: "E pomul de Crăciun, n-am păreri" | Noi detalii despre denunţător

ÎPS Teodosie, despre dosarul DNA: "E pomul de Crăciun, n-am păreri" | Noi detalii despre denunţător

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, anunță că nu are păreri, după ce procurorii DNA au început urmărirea penală pe numele său. Între timp apar noi date despre denunțătorul care a creat acest scandal.

de Redacția Antena 3 CNN    |    06 Dec 2023   •   16:51

Reamintim că, Înalt Prea Sfințitul Teodosie este cercetat pentru cumpărare de influență, după ce ar fi promis suma de 160.000 lei unui pretins om de afaceri în schimbul accesării unei finanțări de 800.000 lei pentru construcția, respectiv modernizare a bisericilor ce țin de arhiepiscopia pe care o conduce.

"Este pomul de Crăciun, n-am păreri", a spus ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, despre acuzaţiile care i se aduc. 

În paralel, Patriarhia Română transmite că rezolvarea acestui caz este, citez, o datorie morală.

În tot acest timp, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a ales să fie extrem de rezervat, de această dată, în ceea ce privește dosarul pe care îl instrumentează acum procurorii DNA. 

Singura declarație pe care a făcut-o personal a fost seara trecută, la Antena 3 CNN, la ora 18:00 atunci când a spus "nu este nicio urmărire. Se fac niște verificări, nu există probe, nu e nicio urmărire. Eu nu știu de așa ceva. Eu știu că nu am nicio problemă".

În rest, Înalt Prea Sfințitul Teodosie a refuzat să ofere alte declarații în momentul în care a ieșit public. Au răspuns însă reprezentanții Arhiepiscopiei printr-un comunicat în care au susținut încă o dată nevinovăția înaltului ierarh și de asemenea, avocatul acestuia a ieșit public și a declarat că probele care există la dosar au fost strânse cu ajutorul unor constrângeri, cu ajutorul unor provocări.

Sunt probe îndoielnice, probe neloiale, motiv pentru care are siguranța că nu se va ajunge în instanță în ceea ce privește acest dosar, un dosar în care Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, este acuzat de cumpărare de influență, iar un consilier din cadrul Arhiepiscopiei este acuzat, de asemenea, de complicitate la cumpărare de influență.

Cine este denunțătorul lui ÎPS Teodosie în dosarul DNA

Întrebată dacă procurorii ar mai avea şi alte probe la dosar Carmina Pricopie, jurnalist de investigație Antena 3 CNN

"Trebuie să facem distincție între ancheta jurnalistică a colegilor de la Recorder și ancheta penală. În urma acestui material, procurorii DNA s-au sesizat și ieri ne-au anunțat că l-au pus sub acuzare pe Înalt Prea Sfințitul Teodosie. Nu am înțeles din acel comunicat decât că acuzațiile care i se aduc sunt cele prezentate în materialul de la Recorder. Nu am văzut în această perioadă, din iulie până la începutul lui decembrie, nicio altă acțiune a DNA, niciun flagrant, niciun alt caz care să întărească acțiunea jurnalistică.

Am văzut doar acel comunicat, care este practic rezumatul materialului prezentat în vară de jurnaliștii de la Recorder. Sper ca procurorii DNA în dosarul pe care îl au să aibă probe dincolo de ancheta jurnalistică, pentru că în ancheta jurnalistică am văzut doar un schimb de replici.

Nu știm ce s-a întâmplat mai departe, nu știm ce a fost în spatele acestei anchete. Vedem, denunțătorul este destul de provocator și observăm că nu este singura sa acțiune. Este o persoană controversată care a mai avut neînțelegeri cu alți arhierei din zona Bacăului. Vorbim, în cazul acestui denunțător, ori vorbim despre o persoană persecutată mai bine de 20 de ani de mare parte din Biserica Română, ori vorbim despre o persoană îndoielnică. Adică lucrurile sunt un pic complicate dincolo de acest comunicat al Direcției Naționale Anticorupție, pentru că ÎPS Teodosie este la al 4-lea dosar penal.

Ce s-a întâmplat cu celelalte trei? Unul dintre ele, în care s-a început urmărirea penală, a și fost clasat, un altul a fost trimis în judecată și de acolo a fost întors din cameră preliminară. Judecătorii au considerat că nu este ok și l-au trimis înapoi la DNA, iar cel de-al treilea a fost achitat pentru că fapta nu există.

Cam asta este istoria afacerilor judiciare a ÎPS Teodosie cu Direcția Națională Anticorupție. Dincolo de toate astea, să nu uităm că a fost o prezență bisericească foarte vocală în pandemie, timp în care s-a făcut niște achiziții cu foarte multe semne de întrebare.

Să nu uităm despre achiziția de BMW-uri de la Poliția Română, dosar care s-a clasat, o achiziție despre care toată lumea vorbea că este cu dedicație. N-a fost nicio problemă. N-a fost nicio cumpărare de influență, nu a fost nicio infracțiune de corupție.Acest dosar a fost clasat tot de către Direcția Națională Anticorupție", a spus Carmina Pricopie, jurnalist de investigații Antena 3 CNN. 

×
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close