Antena 3 CNN Actualitate Clipe dramatice la EURO 2020. Un jucător, resuscitat pe teren cu defibrilatorul

Clipe dramatice la EURO 2020. Un jucător, resuscitat pe teren cu defibrilatorul

Clipe dramatice la Campionatul European de Fotbal EURO 2020, in timpul meciului Finlanda-Danemarca. Jucatorul danez Christian Eriksen s-a prăbuşit pe teren, la un moment dat, inconştient. Imediat, medicii prezenţi la stadion au început manevrele de resuscitare.

Clipe dramatice la EURO 2020. Un jucător, resuscitat pe teren cu defibrilatorul
Sursa foto: foto: captura PROTV
de Claudia Popovici    |    12 Iun 2021   •   19:54

Meciul a fost întrerupt în repriza întâi, după ce jucătorul danez Christian Erksen s-a prăbuşit pe teren, inconştient, fără să fie lovit de un adversar. Imediat, în jurul său, colegii s-au strâns pentru a-i acorda primul ajutor. 

Au intervenit şi medicii, iar în scurt timp, cadrele medicale au început manevrele de resuscitare cu un defibrilator.

Meciul a fost suspendat de UEFA după aproape 10 minute, timp în care medicii au continuat manevrele de resuscitare.

Jucătorii danezi s-au strâns în jurul coechipierului lor şi au format un zid pentru ca spectatorii şi camerele de luat vederi să nu surprindă momentele dramatice.

În tot acest timp, spectatorii din tribune au aşteptat cu sufletul la gură un semn pozitiv din partea medicilor.

La un moment dat, jucătorul a fost scos de pe teren pe targă şi dus în cabinetul medical al stadionului, urmând să fie transportat la spital.

Momentul în care Christian Eriksen se prăbuşeşte inconştient pe teren. Care este starea jucătorului

Christian Dannemann Eriksen este un fotbalist danez care evoluează la clubul Inter Milano în Serie A, pe poziția de mijlocaș. El a debutat la echipa națională de fotbal a Danemarcei în martie 2010, și a fost cel mai tânăr fotbalist de la Campionatul Mondial de Fotbal 2010 din Africa de Sud. Eriksen este cel mai bun jucător din lotul danez.

 

×
Subiecte în articol: Euro 2020
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close