Antena 3 CNN Actualitate Justiție Alina Borcea, apariție bizară la închisoare la soțul ei

Alina Borcea, apariție bizară la închisoare la soțul ei

Alina Borcea, apariție bizară la închisoare la soțul ei
31 Iul 2016   •   22:51

Alina Vidican a avut nevoie de două zile pentru a-și face curaj să meargă la Poarta Albă, penitenciarul în care este deținut soțul ei, Cristi Borcea. Astfel, ajunsă în București, după ce două zile a stat închisă în casă și a fost vizitată de amice de-ale sale pentru a se pune la curent cu ce se petrece în România, timișoreanca a decis, într-un final, să iasă din casă, scrie spynews.ro.

Iar decizia de a ieși a fost luată cu o zi înainte de a-l vizita pe Cristi Borcea, în Penitenciarul Poarta Albă. Evident, cum simțea nevoia de compania, l-a luat pe fiul ei și al fostului acționar dinamovist și a mers direct la ștrandul din zona Drumul Taberei, loc în care a ajuns și în care s-a întâlnit cu o amică de-ale sale, acesta fiind, la rândul ei, însoțită de fiica ei, micuții luându-se, cu drag, în brațe, semn că se înțeleg foarte bine. 
Încă de cum a ajuns acolo, unul dintre angajații firmei Alinei Vidican le-a ieșit în întâmpinare și, încântat că își vede patroana, dupoă luni buni de absență, a luat-o în brațe și i-a urat bun venit, invitând-o înăuntru. 

×
Subiecte în articol: alina vidican Alina Borcea Cristi Borcea
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close