Antena 3 CNN Actualitate Justiție Augustin Zegrean: Dacă am avea o lege a interceptărilor, nu am mai vorbi după imaginație

Augustin Zegrean: Dacă am avea o lege a interceptărilor, nu am mai vorbi după imaginație

Augustin Zegrean: Dacă am avea o lege a interceptărilor, nu am mai vorbi după imaginație
14 Mar 2016   •   15:49

Președintele Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean, susține că nu s-ar mai vorbi "după imaginație", dacă ar exista o lege a interceptărilor, așa cum există în majoritatea țărilor europene, scrie Agerpres.

"Dacă am avea o lege a interceptărilor, nu am mai vorbi după imaginație, am ști că scrie în lege cum se fac toate astea. Și lucrul acesta ar trebui făcut. Sper că se va face într-o zi și o lege, cum este în majoritatea țărilor europene. Au o lege a interceptărilor și toată activitatea aceasta de urmărire. Deci, eu nu cred că ei stau și ascultă cine, ce vorbește și pe urmă pornesc dosar din ce au ascultat. Ei ascultă când au o cerere de la procuror să asculte. Când există indicii că s-a comis o infracțiune sau când există indicii că se pregătește comiterea unei infracțiuni. Din momentul ăla începe, pentru că nu pot să asculte fără mandat. Și pe siguranța națională trebuie să aibă un mandat de la judecător ca să asculte", a declarat Zegrean, luni, la RRA.

El a precizat că CCR, în decizia privind interceptările, a avut în vedere practicile europene.

"Am verificat cum se face în toate țările lumii, în țările europene această activitate de supraveghere. Și concluzia a fost că nu prea sunt țări în care activitatea aceasta de supraveghere să se facă de alte organe decât de procurori și organe de urmărire penală, de Poliția Judiciară. Am găsit doar în Ungaria, este o situație în care serviciile secrete pot să facă aceste înregistrări, dar acolo serviciile sunt în subordinea prim-ministrului. În rest, nu prea sunt. Și mai sunt țări cum este Anglia, în care nici nu se acceptă înregistrările ca probă în procesul penal și în niciun fel de proces, probabil, înregistrările nu se acceptă", a explicat președintele CCR.

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close