Antena 3 CNN Actualitate Justiție CCR va judeca pe 14 august sesizarea lui Klaus Iohannis

CCR va judeca pe 14 august sesizarea lui Klaus Iohannis

CCR va judeca pe 14 august sesizarea lui Klaus Iohannis
03 Aug 2018   •   14:13

Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit pe 14 august termenul de transmitere a punctelor de vedere de la Guvern şi Preşedinţie privind conflictul între puteri.

Citește și: Klaus Iohannis atacă la CCR concediul Vioricăi Dăncilă

Potrivit art. 35 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, preşedintele CCR, după ce primeşte cererea, o comunică părţilor aflate în conflict, solicitându-le să îşi exprime în scris, în termenul stabilit, punctul de vedere asupra conţinutului conflictului şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia, desemnând totodată un judecător-raportor.

"La data primirii ultimului punct de vedere, dar nu mai târziu de 20 de zile de la primirea cererii, preşedintele Curţii Constituţionale stabileşte termenul pentru şedinţa de judecată şi citează părţile implicate în conflict. Dezbaterea va avea loc la data stabilită de preşedintele Curţii Constituţionale chiar dacă vreuna dintre autorităţile publice implicate nu respectă termenul stabilit pentru prezentarea punctului de vedere", se precizează în al doilea alineat al aceluiaşi articol.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri la CCR o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională în relaţia cu prim-ministrul, şeful statului motivând că Viorica Dăncilă nu l-a informat că intră în concediu şi că a desemnat un alt membru al Guvernului să exercite atribuţiile sale.

În cererea adresată CCR este invocată Decizia nr. 247/2018 semnată de Viorica Dăncilă, potrivit căreia, în perioada 6 - 13 august, Paul Stănescu, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, exercită atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului.

"Prin omisiunea prim-ministrului României de a aduce la cunoştinţa preşedintelui României imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile în perioada 6 - 13 august 2018 şi acţiunea acestuia de a desemna un alt membru al Guvernului să exercite, cu caracter temporar, atribuţiile de prim-ministru prin emiterea unui act (Decizia nr. 247/2018) cu depăşirea competenţelor stabilite de Legea fundamentală, s-a ivit un conflict juridic de natură constituţională între cele două autorităţi. (...) Procedând în acest mod, prim-ministrul României se situează în afara cadrului constituţional prevăzut de art. 107 alin. (3) din Constituţie", se arată în cererea lui Iohannis către CCR.

Conform aceleiaşi surse, premierul Viorica Dăncilă a încălcat şi prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală în componenta sa referitoare la supremaţia Constituţiei, precum şi principiul colaborării loiale, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. "Rolul constituţional şi specificul atribuţiilor prim-ministrului presupun ca acesta să îşi exercite atribuţiile permanent şi neîntrerupt oriunde s-ar afla, inclusiv în vacanţă. Însă, ori de câte ori acesta ar aprecia că se află într-o imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, chiar şi cu acest prilej, devin incidente prevederile constituţionale referitoare la interimatul funcţiei de prim-ministru", se precizează în cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională. 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close