Antena 3 CNN Actualitate Justiție Elena Udrea, obligată la plata unei cauţiuni record

Elena Udrea, obligată la plata unei cauţiuni record

Elena Udrea, obligată la plata unei cauţiuni record
04 Noi 2015   •   21:20

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația Elenei Udrea împotriva cauțiunii record de 5 milioane de lei, care i-a fost instituită de DNA, sub condiția arestării, în caz de neachitare. DNA i-a dat, în paralel, Elenei Udrea o derogare de încă cinci zile, pentru a aduce banii, în condițiile în care ea a precizat că nu dispune de această sumă, potrivit profit.ro.

Fostul ministru al Dezvoltării ar fi trebuit să achite până astăzi cauțiunea de 5 milioane de lei, pe care DNA a dispus-o în dosarul Energy Holding - Bogdan Buzăianu. Elena Udrea a contestat măsura la Înalta Curte de Casație și Justiție, care i-a respins, în această seară, cererea.

În paralel, DNA a acceptat, totuși, să extindă cu încă cinci zile termenul până la care Elena Udrea trebuia să achite cauțiunea și care a expirat astăzi. Udrea poate gaja și cu bunuri, însă a precizat că acestea îi sunt deja sechestrate, în cadrul celorlalte dosare în care este inculpată. În cazul în care nu achită cauțiunea, DNA va cere, din nou, Parlamentului, aviz pentru arestarea preventivă.

Cercetările se extind, între timp, în dosar. DNA i-a audiat pe foștii lideri ai PDL Vasile Blaga, Ioan Oltean, Adriean Videanu și Anca Boagiu. Mâine sunt așteptați la audieri fostul premier Emil Boc și Sulfina Barbu.

Asta în condițiile în care Elena Udrea susține că nu a primit niciun ban de la Bogdan Buzăianu, ci că acesta ar fi sponsorizat, de fapt, campania electorală a PDL din 2012.

Potrivit DNA, Elena Udrea a cerut 5 milioane USD de la Bogdan Buzăianu, pentru ca societatea acestuia, Energy Holding, să poată derula, în continuare, contracte cu Hidroelectrica.

×
Parteneri
Schimbare importantă pentru călătorii ce trec prin Gara de Nord
x close