Antena 3 CNN Actualitate Justiție Fostul preşedinte al CCR, Augustin Zegrean: Abuzul în serviciu a fost parţial dezincriminat

Fostul preşedinte al CCR, Augustin Zegrean: Abuzul în serviciu a fost parţial dezincriminat

Fostul preşedinte al CCR, Augustin Zegrean: Abuzul în serviciu a fost parţial dezincriminat
Sursa foto: Foto: Agerpres
14 Feb 2017   •   17:53

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, a declarat pentru Timp Online că abuzul în serviciu a fost parţial dezincriminat fiindcă nici Guvernul şi nici Parlamentul nu au pus de acord legislaţia cu o decizie de anul trecut a CCR.

„Mi-e greu să înţeleg de unde provine această mirare că uite ce s-a întâmplat la Alba Iulia. Dacă oamenii ar citi legile şi hotărârile Curţii Constituţionale, nu ar fi fost nicio surpriză că un judecător de la Alba Iulia a admis o contestaţie la executare pentru că, din câte am înţeles, omul acela a fost condamnat pentru abuz în serviciu şi ce s-a reţinut la el a fost că nu a respectat o Hotărâre de Guvern sau nişte norme de aplicare a unei Hotărâri de Guvern. Ori, Curtea Constituţională, prin decizia aceea din 15 iunie 2016 – nu mai eram preşedinte în ziua aceea – a spus că infracţiunea aceasta de abuz în serviciu se comite doar dacă prin fapta funcţionarului se încalcă o îndatorire prevăzută într-o ordonanţă, o ordonanţă de urgenţă sau într-o lege”, a explicat fostul preşedinte al Curţii Constituţionale pentru Timp Online.

Detalii, AICI

×
Subiecte în articol: Augustin Zegrean abuz in serviciu
Parteneri
Judeţul în care a fost instalat primul limitator inteligent de viteză
x close