Antena 3 CNN Actualitate Justiție Fostul preşedinte CCR Augustin Zegrean, despre demersul şefului statului: Dacă se cer puncte de vedere Comisiei de la Veneţia, civilizat este să aştepţi răspunsul

Fostul preşedinte CCR Augustin Zegrean, despre demersul şefului statului: Dacă se cer puncte de vedere Comisiei de la Veneţia, civilizat este să aştepţi răspunsul

Fostul preşedinte CCR Augustin Zegrean, despre demersul şefului statului: Dacă se cer puncte de vedere Comisiei de la Veneţia, civilizat este să aştepţi răspunsul
02 Mai 2018   •   16:39

Fostul preşedinte al CCR, Augustin Zegrean, a declarat că atunci când se cere un punct de vedere Comisiei de la Veneţia, „civilizat este să se aştepte răspunsul”, în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că va sesiza Comisia pe pachetul de legi ale justiţiei.

„Faptul că preşedintele a anunţat că va sesiza Curtea Constituţională pe cele două legi, din pachetul de trei pentru că una este înapoi la Parlament, trimisă de Curtea Constituţională, este în regulă, constituţional este în regulă pentru că preşedintele, după ce solicită Parlamentului să reexamineze o lege poate să sesizeze Curtea Constituţională, chiar dacă anterior trimiterii în Parlament legea a fost verificată de Curte pentru că se presupune că prin reexaminare, unele texte se modifică şi atunci cel puţin cu privire la acele texte, preşedintele poate sesiza Curtea pentru a verifica textul care a rezultat în urma reexaminării”, a declarat Augustin Zegrean.

Sursă: Mediafax
×
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close