Antena 3 CNN Actualitate Justiție Cel mai căutat infractor român A FOST PRINS

Cel mai căutat infractor român A FOST PRINS

Cel mai căutat infractor român A FOST PRINS
29 Aug 2017   •   09:55

Genică Boerică a fost adus în țară în noaptea de luni spre marți, după ce a fost prins la Milano. Afaceristul era urmărit de Interpol încă din 2014. Genică Boerică a fost condamnat în patru dosare penale, cea mai importantă condamnare fiind într-un dosar privind returnările ilegale de TVA, de peste 4,5 milioane de euro.

Genică Boerică a fugit din România înainte să fie prins.

Într-un comunicat oficial, IGPR precizează că "în noaptea de 28 spre 29 august a.c., o escortă a Poliţiei Române a preluat din Italia şi adus în ţară un bărbat urmărit la nivel internaţional de autorităţile judiciare române întrucât este condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani şi 3 luni pentru infracţiuni de natură economică". 

În noiembrie 2013, Boerică a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare într-un dosar în care a fost acuzat că a accidentat un pieton care traversa strada pe trecerea de pietoni.

În ianuarie 2014, Genică Boerică a fost condamnat definitiv la zece ani şi trei luni de închisoare într-un dosar privind returnări ilegale de TVA în valoare de peste 4,5 milioane de euro. În plus, Boerică și alți 11 inculpați din acest dosar au fost obligați să înapoieze statului peste 11 milioane de lei, sumă la care se adaugă dobânzile şi penalităţile legale până la data achitării prejudiciului.

După pronunțarea sentinței, Genică Boerică nu a fost găsit de polițiști, iar câteva luni mai târziu a fost dat în urmărire internațională prin Interpol.

 

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close