Aproape 4,5 milioane de euro a plătit chirie Curtea Supremă până acum pentru sediul provizoriu de la Camera de Comerț și până în decembrie 2025 urmează să mai plătească încă 900.000 de euro. Mai mult însă plătește Consiliul Superior al Magistraturii pentru birourile din zona Plevnei din Capitală, iar lunar reprezentanții magistraților achită aproape 40.000 euro pentru două sedii.
Sume importante de bani plătesc Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii pentru trei sedii.
În timp ce Înalta Curte de Casație și Justiție activează în clădirea ce aparține Camerei de Comerț, pentru care plătește aproximativ 180.000 de euro lunar, Consiliul Superior al Magistraturii are parte de două sedii în care se desfășoară ședințele și, de asemenea, activitățile reprezentanților din magistratură, iar pentru asta sunt plătiți lunar aproximativ 40.000 euro.
Așadar, vorbim despre 4,5 milioane de euro pe care i-au plătit până acum reprezentanții din magistratură, de la bugetul de stat, pentru sediul în care activează Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce clădirea principală a intrat în renovare. Iar până la finalul acestui an, încă 900.000 de euro ar trebui să plătească Înalta Curte pentru a funcționa în continuare în aceeași clădire. Sunt sume importante de bani plătite lunar pentru procesele pe care să le țină magistrații Curții Supreme în acest sediu, în timp ce în spațiul public se dezbate problema creșterii vârstei de pensionare pentru magistrați și, de asemenea, problema reducerilor privilegilor pe care le au magistrații, respectiv mai multe sporuri care însumează valori importante pe care le încasează lună de lună procurorii și judecătorii.
În timp ce premierul Bolojan își dorește să reducă aceste beneficii, reprezentanții magistraților susțin faptul că prin aceste modificări ar fi redusă atractivitatea pe care o au tinerii pentru a intra în magistratură, ar afecta independența magistraților și că s-ar crea discrepanțe inclusiv între magistrați din aceeași generație.