Antena 3 CNN Actualitate Justiție Judecătorul Nicuşor Maldea a fost suspendat din funcţie, la decizia CSM

Judecătorul Nicuşor Maldea a fost suspendat din funcţie, la decizia CSM

Judecătorul Nicuşor Maldea a fost suspendat din funcţie, la decizia CSM
Sursa foto: Foto: Agerpres
20 Oct 2015   •   17:39

Judecătorul Nicuşor Maldea, de la Tribunalului Caraș-Severin, a fost suspendat din funcţie printr-o decizie a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, ca urmare a dispunerii față de acesta a măsurii arestării preventive.

CSM precizează că măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de Nicușor Maldea a fost dispusă prin încheierea nedefinitivă pronunțată de Curtea de Apel București în 17 octombrie, la propunerea procurorilor DIICOT.

"Hotărârea de suspendare din funcție a fost luată de Secția pentru judecători în temeiul dispozițiilor art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/ 2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, conform cărora secțiile Consiliului dispun suspendarea din funcție a judecătorilor și procurorilor și art. 62 alin. (1) lit. a1) din Legea nr. 303/ 2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cărora judecătorul este suspendat din funcție când față de acesta s-a dispus arestarea preventivă", se arată într-un comunicat al -CSM.

Judecătorul Nicușor Maldea de la Tribunalul Caraș-Severin s-a prezentat săptămâna trecută la DIICOT pentru audieri în dosarul în care este cercetat pentru luare de mită, constituire de grup infracțional organizat și complicitate la abuz în serviciu, la bancrută frauduloasă și la fals intelectual.

La sediul DIICOT, el a declarat că nu a luat mită, însă a recunoscut că cineva i-a oferit bani, dar a refuzat să îi primească.

Anterior, procurorii au efectuat o percheziție în municipiul Reșița într-un dosar care vizează un grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, bancrută frauduloasă, luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual, care a fost sprijinit de un judecător.

"În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2009, a fost constituit un grup infracțional organizat, sprijinit de către un magistrat judecător, care, fiind învestit cu soluționarea unor dosare privind insolvența unor societăți comerciale, a pretins și primit suma totală de 80.000 euro de la două persoane, cu scopul de a admite cererile de intrare în faliment a respectivelor societăți.

După intrarea în faliment, unul dintre membrii grupului infracțional, având calitatea de lichidator judiciar, a procedat la vânzarea bunurilor acestor societăți în faliment, la prețuri subevaluate, către alte societăți controlate de către membrii grupului, societăți care, la rândul lor, au valorificat bunurile respective către terți la o valoare mult mai mare", susțin procurorii.

×
Subiecte în articol: CSM
Parteneri
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!
x close