Antena 3 CNN Actualitate Justiție Lovitură devastatoare pentru DNA. Achitări pe toată linia în dosarul ANRP

Lovitură devastatoare pentru DNA. Achitări pe toată linia în dosarul ANRP

Lovitură devastatoare pentru DNA. Achitări pe toată linia în dosarul ANRP
08 Oct 2019   •   16:02

Lovitură devastatoare pentru DNA. Horia Georgescu, fostul șef al ANI și avocata Ingrid Mocanu, au fost achitați definitiv în dosarul ANRP. În acest dosar cei doi au fost condamnaţi la închisoare în primă instanţă şi au fost arestaţi preventiv.

”Am fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție! Decizia este definitivă!”, este mesajul transmis de Horia Georgescu, pe contul personal de Facebook.

Ingirid Mocanu a avut de asemenea o primă reacție, la Antena 3,  în care mulțumește presei și judecătorilor. Avocata este convinsă că dosarul acesta a fost unul politic.

”Vreau să mulțumesc judecătorilor care și-au făcut datoria, care au avut curajul și verticalitatea să își facă meseria așa cum trebuie să și-o facă un judecător, dincolo de presiuni. În România, ca judecător, a devenit foarte periculos să îți faci meseria în mod corect pentru că este oricând posibil să te trezești cu invenții.

Aș vrea să mulțumesc tuturor celor din presă, care mi-au dat șansa să am și eu un punct de vedere. Vreau să spun că toți cei care au greșit ar trebui să răspundă și că într-un stat de drept cei care încalcă legea trebuie să răspundă.

Mai mult ca sigur a fost un dosar politic, iar curajul judecătorilor e cu atât mai mare. De aceea, eu cred că judecătorilor care sunt corecți, ar trebui să li se ridice statui.

Vă mulțumesc dumneavoastră, domnului Gâdea care a avut încredere. Avea resentimentefață de Horia Georgescu  și cu toate acestea m-a chemat în platoul dumnealui și mi-a dat o platformă să îmi expun punctul de vedere. Mi se pare că presa e la fel de importantă ca judecătorii într-un stat de drept.”, a spus Ingrid Mocanu, la Antena 3.

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close