Antena 3 CNN Actualitate Justiție Ministrul Justiției, despre arhiva SIPA: Dacă sunt secrete de stat, nu le pot desecretiza eu

Ministrul Justiției, despre arhiva SIPA: Dacă sunt secrete de stat, nu le pot desecretiza eu

Ministrul Justiției, despre arhiva SIPA: Dacă sunt secrete de stat, nu le pot desecretiza eu
de M.Z.    |    18 Mai 2017   •   16:26

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat joi că nu poate da un termen exact când ar putea fi desecretizată arhiva SIPA, adăugând că, atunci când va avea desfăşurătorul tuturor elementelor, va face o comisie. 

"Nu pot spune un termen exact acum, pentru că sunt în momentul în care eu, la rândul meu, mă documentez privind istoricul constituirii, administrării fondului din arhivă. Când am desfăşurătorul cu toate elementele, atunci voi face o comisie şi vom vedea", a declarat Toader, la Palatul Parlamentului. 

Întrebat dacă va fi vorba despre o desecretizare totală sau parţială, Toader a răspuns: "Nu am cum să spun eu acum totală, parţială, pentru că nu ştiu ce este în arhivă. Dacă vor fi secrete de stat, nu le pot desecretiza eu. Dacă sunt de competenţa ministrului, le desecretizează ministrul, dacă sunt de competenţa Guvernului, Guvernul prin hotărâre, dacă vor fi secrete de stat, e alt regim".

Președintele UNJR, Dana Gîrbovan, a spus, miercuri, la Antena 3, că trebuie să se facă lumină în cazul arhivei SIPA, iar actele pot fi desecretizate de ministrul Justiției.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: tudorel toader SIPA Arhiva SIPA
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close