Antena 3 a intrat în posesia documentului prin care judecătorii justifică decizia de condamnare în cazul lui Mircea Băsescu.
Din această motivare reiese că ''inculpatul BM (n.r. Băsescu Mircea) a lăsat să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor, atât prin propriile afirmaţii, cât şi prin faptul că nu a dezminţit afirmaţiile făcute de membrii familiei X (n.r. Anghel) şi inculpatului CMA (n.r. Marian Căpăţână), în sensul că ar avea o astfel de influenţă. Inculpatul BM (n.r. Băsescu Mircea) a promis că va interveni în scopul de a obţine o situaţie favorabilă pentru AS (n.r. Anghel Sandu), fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate''.
DECLARAŢIE ANGHEL FLORIN
L-am întrebat pe BM (n.r. Băsescu Mircea) cum să procedăm pentru a-l scoate pe tata din puşcărie şi acesta mi-a spus să mai aşteptăm o perioadă mică, să ia legătura cu Traian, să facă în aşa fel să îi dea drumul lui AS (n.r. Anghe Sandu). Am discutat să îi dăm suma de 1 milion de euro, dar noi acasă aveam doar 250.000 de euro şi i-am spus că îi vom da această sumă, după care suma până la 1 milion de euro va fi dată după ce se va elibera tata.
MIRCEA BĂSESCU CEREA MAI MULŢI BANI
SURSA: Motivarea Judecătorilor
Potrivit declaraţiilor martorului AFI (n.r. Anghel Florin) acesta l-a întrebat pe inculpatul BM (n.r. Băsescu Mircea) de ce tatăl său nu este pus în libertate, iar "acesta mi-a spus că trebuie să dăm mai mulţi bani - diferenţa de 300.000 de euro - pentru ca să mănânce mai multă lume" şi "trebuie să dăm şi la apel şi la recurs că trebuie să mănânce mai mulţi judecători"
TRAIAN, FERIT DE MIRCEA DE OCHII LUMII
SURSA: Motivarea Judecătorilor
BM: Ea (n.r. cererea) trebuie depusă acolo, nu la mine.
AF: păi... păi stai puţin! Tre s-o iei matale s-o depui! Sau trimiţi matale cineva s-o depui. Ştii de ce? Ca să poţi să iei termen în două zile ca să poţi să o strămuţi. C-aşa ăştia de la Înalta Curte îţi dă termen două trei luni.
BM: Da?
AF: Da.
BM: Păi, bă... da nu e... nu pot eu sau frate-meu să apărem acolo, de ce nu înţelegi chestia asta?
CUM A RECUNOSCUT MIRCEA BĂSESCU TOT
SURSA: Motivarea Judecătorilor
Inculpatul BM (n.r. Băsescu Mircea) a recunoscut că a primit o parte din suma pe care AF (n.r. Anghel Florin) susţine că i-a dat-o lui CMA (n.r. Maria Căpăţână) şi că avea cunoştinţă de înţelegerea dintre AF (n.r. Anghel Florin) şi CMA (n.r. Maria Căpăţână) ca acesta din urmă să intermedieze transmiterea banilor. (...) Faptul că a existat o promisiune (obligaţie de a face) reiese din înregistrările video.