x close

Noi acuzații pentru DNA Ploiești. Înregistrarea care arată cum era măsluit testul poligraf. Sebastian Ghiță: Adevărul nu poate să stea ascuns la nesfârșit

25 Mar 2018   •   21:38
Noi acuzații pentru DNA Ploiești. Înregistrarea care arată cum era măsluit testul poligraf. Sebastian Ghiță: Adevărul nu poate să stea ascuns la nesfârșit Exclusiv

Fostul deputat Vlad Cosma a arătat o nouă înregistrare într-o „Ediție specială”, la Antena 3, care arată cum se falsifică probe de procurorii de la DNA Ploiești. Astfel, Vlad Cosma spune că pentru susținerea unor declarații mincinoase, martorii falși erau testați cu aparatul poligraf de la Buzău, iar proba era prezentată în instanță.

Acesta spune că într-unul din dosarele în care era forțat să mintă, întrebările erau deja stabilite, iar răspunsurile erau cele dorite de procurori. 

„Negulescu îmi spune într-o conversație că totul este bine, că nu am de ce să îmi fac griji, deoarece rezultatul va fi cel dorit de Onea Lucian, deși declarația nu va fi reală. Deși eu spun că nu vreau să vin, Onea îmi spune locul și ora la care trebuie să fiu în Buzău. Știam deja de la Negulescu întrebările și răspunsurile. Am fost învățat cum să răspund cu „nu” la toate întrebările de control și cu „da”, la toate întrebările formulate de Onea Lucian. Este vorba de un aparat din anul 1980, care nu face o analiză computerizată. Dacă un martor spune adevărul și cerea testul poligraf, pentru a se face credibil, procurorii de la DNA Ploiești îl trimiteau la Ploiești, unde rezultatul testării iese așa cum își doresc procurorii”, a spus Vlad Cosma. 

După difuzarea înregistrării, Sebastian Ghiță a avut o intervenție telefonică, la Antena 3, în care a vorbit despre abuzurile făcute de procurori. 

„Este dosarul prin care, folosindu-se de Portocală, acest criminal protejat de Procurorul General, este un dosar care a dărâmat Guvernul ales legitim de cetățenii României. Cu aceste falsuri, a fost chemat și dărâmat în mod ilegal. E groaznic”, a spus Sebastian Ghiță.

Întrebat ce va face din punct de vedere legal, având în vedere aceste abuzuri, Sebastian Ghiță spune că „adevărul nu poate să stea ascuns la nesfârșit”.

„Viața mi-a făcut și multe surprize, dar nici adevărul nu poate să stea ascuns la nesfârșit. Mulți spun „într-adevăr sunt probe false la Ghiță, dar să-l extrădăm”. Să-l vedem pe Portocală cum merge în închisoare. Singura salvare vine de la judecători. Astăzi, tot mai avem speranță că judecătorii Înaltei Curți sunt suficient de echilibrați și vor găsi de cuviință să se uite la toate aceste lucruri ilegale”, a spus Sebastian Ghiță.

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati