Antena 3 CNN Actualitate Justiție Pedepse cu închisoarea pentru angajații CFR găsiți vinovați de anumite fapte. Legea a fost adoptată de Parlament

Pedepse cu închisoarea pentru angajații CFR găsiți vinovați de anumite fapte. Legea a fost adoptată de Parlament

Camera Deputaţilor a adoptat luni, 16 octombrie, un proiect care aduce modificări Codului penal și care îi vizează pe angajații din domeniul feroviar.

Pedepse cu închisoarea pentru angajații CFR găsiți vinovați de anumite fapte. Legea a fost adoptată de Parlament
Sursa foto: Facebook/ CFR Calatori
de Mia Lungu    |    16 Oct 2023   •   20:07

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 331 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, în sensul incriminării refuzului ori sustragerii angajaţilor cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive.

"Art. 331. Părăsirea postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului ori a altor substanţe sau refuzul ori sustragerea de la prelevarea de mostre biologice

(1) Părăsirea postului, în orice mod şi sub orice formă, de angajaţii cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranţa circulaţiei acestor mijloace, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează îndeplinirea îndatoririlor de serviciu de către un angajat având atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată, care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge ori se află sub influenţa unor substanţe psihoactive.

(3) Refuzul ori sustragerea angajaţilor cu atribuţii privind siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

(4) Când faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au avut ca urmare un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.", arată un amendament admis la raportul favorabil al proiectului de lege.

Votul Camerei Deputaţilor a fost unul decizional şi, astfel, legea merge la promulgare.

×
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close