Antena 3 CNN Actualitate Justiție Predoiu a “consultat” magistrații la mișto în legătură cu desființarea SIIJ. Decizia era luată deja de 16 zile

Predoiu a “consultat” magistrații la mișto în legătură cu desființarea SIIJ. Decizia era luată deja de 16 zile

La sfârșitul lunii noiembrie, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a întreprins o așa-zisă consultare a instanțelor și Parchetelor cu privire la menținerea sau la desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.

Predoiu a “consultat” magistrații la mișto în legătură cu desființarea SIIJ. Decizia era luată deja de 16 zile
03 Ian 2020   •   09:13

În condițiile în care, încă din 11 noiembrie, același Predoiu își anunța, oficial, omologul de la Externe că SIIJ va fi desființată și că Guvernul va pleda în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene în acest sens. Tot înainte ca instanțele și Parchetele să fie întrebate în legătură cu o chestiune deja decisă la nivel politic, agentul guvernamental la CJUE a fost înlocuit, prin decizie a premierului Ludovic Orban, cu o persoană care să nu obiecteze deloc în legătură cu această nouă “viziune” asupra acestei chestiuni, dimpotrivă. Iar toate aceste decizii ar fi fost rodul unei “analize îndelungate și profunde”, pe care, însă, Predoiu nu avea când să o realizeze într-o săptămână, fiind, cel mai probabil, realizată sub ministeriatul Anei Birchall. 

Cronologia acțiunilor lui Cătălin Predoiu devoalează faptul că actualul ministru al Justiției nu a avut, nicio secundă, intenția de a lua în calcul răspunsurile magistraților în legătură cu menținerea sau nu a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, ci că decizia era deja luată la nivel politic încă dinainte ca liberalii să fie aduși la Palatul Victoria. 

Detalii, pe jurnalul.ro.

×
Subiecte în articol: Catalin Predoiu
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close