Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, a anunțat, într-un răspuns trimis ministrului Justiției, că nu va participa la întâlnirea cu toți șefii din justiție.
„Înalta Curte de Casație și Justiție nu va participa la o întâlnire organizată într-un moment extrem de dificil pe care justiția îl traversează. Prin felul în care a fost concepută și mediatizată pare, mai degrabă, un exercițiu de imagine decât un dialog real. Reunirea în acest cadru a opt instituții, cu roluri și competențe fundamentale, dar cu totul diferite, riscă să relativizeze specificul fiecăreia și să deturneze discuția de la problemele reale și concrete ale justiției.
Instanța supremă constată că, în locul unui dialog onest și al unor soluții reale, justiția se confruntă astăzi cu un discurs public ce relativizează independența judecătorilor, reduce statutul magistraturii la simple costuri bugetare și alimentează percepția falsă a unor „privilegii”.
Această desconsiderare a rolului magistraturii afectează nu doar corpul profesional, ci și încrederea cetățeanului în statul de drept. Într-un asemenea climat, participarea formală la exerciții de imagine ar echivala cu validarea acestor derapaje.
Înalța Curte de Casație și Justiție reafirmă că este deschisă dialogului instituțional, dar numai în măsura în care acesta urmărește soluții concrete pentru a întări statutul magistratului, a proteja independența instanțelor și a garanta accesul cetățeanului la o justiție credibilă și eficiență”, transmite Lia Savonea într-o scrisoare deschisă.
Ministrul Justiției Radu Marinescu a convocat toţi șefii din justiție la o discuție despre reforma sistemului judiciar, care ar urma să aibă loc astăzi. Invitații au fost trimise către CSM, Înalta Curte, Parchetul General, INM, UNBR, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti şi Şcoala Naţională a Grefierilor.