x close

Proiect de lege, în vreme de pandemie: Avocatul Poporului să aibă salariu şi pensie specială de judecător ICCJ şi cazare gratuită

de M.Z.    |    17 Mar 2020   •   15:45
Proiect de lege, în vreme de pandemie: Avocatul Poporului să aibă salariu şi pensie specială de judecător ICCJ şi cazare gratuită Facebook

Avocatul Poporului ar putea avea o indemnizaţie lunară echivalentă judecătorilor cu grad maxim de la Înalta Curte, iar adjuncţii acestuia - o indemnizaţie echivalentă cu cea a judecătorilor cu grad de Curte de apel, potrivit unui propuneri legislative iniţiate de opt deputaţi, în plină pandemie de coronavirus.

În plus, "foştii Avocaţi ai Poporului şi foştii adjuncţi al Avocatului Poporului, care au îndeplinit cel puţin un mandat complet, au dreptul la pensie şi recalcularea acesteia în aceleaşi condiţii", se mai arată în propunerea legislativă, potrivit ziare.com.

De asemenea, potrivit noului proiect de lege, Avocatul Poporului şi adjuncţii lui care nu au domiciliu sau locuinţă în Bucureşti beneficiază, de la data numirii în funcţie, de cazare gratuită, transport săptămânal la şi de la localitatea de domiciliu, ca deputaţii şi senatorii.

Proiectul este semnat de patru deputaţi PSD (Florin Iordache, Adrian Solomon, Marian Cucşă şi Claudia Gilia), doi deputaţi UDMR (Izabella Ambrus şi Eva Csep), deputatul PNL Adriana Săftoiu şi deputatul Steluţa Cătăniciu (neafiliat). 

Documentul a fost înregistrat la Camera Deputaţilor pe 9 martie 2020. Biroul Permanent al Camerei a aprobat pe 12 martie ca acest proiect să fie discutat în procedură de urgenţă, după ce pe 10 martie respinsese o cerere similară.

Potrivit actualei prevederi, Avocatul Poporului este o funcţie asimilată ca rang, salarizare şi condiţii de pensionare cu funcţia de ministru.

 

Citeşte mai multe despre:

avocatul poporului
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati