Antena 3 CNN Actualitate Justiție Sentință amânată în cazul Arhiepiscopului Tomisului

Sentință amânată în cazul Arhiepiscopului Tomisului

Sentință amânată în cazul Arhiepiscopului Tomisului
Sursa foto: Foto: Captură Antena 3
05 Iun 2019   •   15:43

Update: Curtea de Apel Constanţa a amânat încă o dată, miercuri, pentru data de 6 iunie, pronunţarea în dosarul în care arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, este judecat pentru că ar fi obţinut ilegal fonduri europene. 

Știrea inițială: După mai bine de doi ani, procesul în care ÎPS Teodosie este judecat pentru fapte de corupţie a ajuns la final în prima instanţă. Magistraţii Curţii de Apel Constanţa urmează să pronunţe astăzi verdictul. 

După mai bine de doi ani, procesul în care ÎPS Teodosie este judecat pentru fapte de corupţie a ajuns la final în prima instanţă. Magistraţii Curţii de Apel Constanţa urmează să pronunţe verdictul. Decizia nu va fi una definitiva. 

Procurorii DNA au cerut instanţei condamnarea IPS Teodosie la închisoare cu executare. Pedeapsa pentru faptele de care este acuzat ierarhul este cuprinsă între 2 şi 7 ani. 

Teodosie Petrescu a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată". Procesul a început în luna februarie 2017, fiind cunoscut sub numele de „Nazarcea", după denumirea fermei pe care Arhiepiscopia o are în administrare şi pentru care a obţinut fondurile APIA verificate de procurorii DNA. 

Alături de episcop au fost trimişi în judecată mai mulţi preoţi cu funcţii în Arhiepiscopia Tomisului. 

În rechizitoriul întocmit de anchetatori se arată faptul că "în perioada 2010 - 2016, inculpatul Petrescu Teodosie, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului împreună cu ceilalţi inculpaţi au folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură în scopul de a primi fonduri europene. 

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close