Antena 3 CNN Actualitate Justiție Tudorel Toader: Declanșez procedura de evaluare a lui Augustin Lazăr

Tudorel Toader: Declanșez procedura de evaluare a lui Augustin Lazăr

Tudorel Toader: Declanșez procedura de evaluare a lui Augustin Lazăr
25 Aug 2018   •   11:20

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, anunță că după Laura Codruța Kovesi va evalua și activitatea procurorului general al României, Augustin Lazăr.

"Declanșez procedura legală pentru evaluarea activității manageriale desfășurată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție !

Preambul:
În urmă cu câteva săptămâni afirmam faptul că vine vremea când fiecare trebuie evaluat.
În urmă cu câteva luni apreciam disponibilitatea procurorului general al PÎCCJ pentru desecretizarea Protocolului din 2009.
 

Zilele acestea aflăm că în realitate a fost "desecretizat" un protocol "abrogat" încă din 2016. Aceasta deoarece, potrivit art. 27 al Protocolului din decembrie 2016, "La data intrării în vigoare a prezentului Protocol se abrogă Protocolul de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securității naționale nr.....din 04.02.2009".
Folosirea sintagmei "se abrogă", arată și faptul că semnatarii respectivelor Protocoale au înțeles să le confere acestora valențe normative.
Rezultatele evaluării, însoțite de eventuale propuneri, vor fi făcute publice în termen de cel mult 30 de zile !", a scris Tudorel Toader.

Luna viitoare vom afla dacă Augustin Lazăr va fi schimbat din funcție. El a fost numit procuror general în 2016, în locul lui Tiberiu Nițu, obligat să plece în urma scandalului "Girofarul".

Augustin Lazăr este în concediu până pe 29 august, dar și-a întrerupt concediul pentru a veni la serviciu și a supraveghea direct dosarul protestelor din data de 10 august.

×
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close