Antena 3 CNN Actualitate Justiție Un mare adversar al lui Victor Ponta, urmărit penal într-un dosar al DNA

Un mare adversar al lui Victor Ponta, urmărit penal într-un dosar al DNA

Un mare adversar al lui Victor Ponta, urmărit penal într-un dosar al DNA
15 Ian 2016   •   18:36
După ce ani de zile l-a atacat pe șeful său de partid, Victor Ponta, pentru cele mai diverse motive, acum el are probleme cu justiția. Este vorba despre senatorul PSD Valer Marian, care a intrat în vizorul DNA, într-un dosar dizjuns din cel al liderului social-democrat Mircea Govor.

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus extinderea urmăririi penale față de suspecții:


VALER MARIAN, președinte al organizației județene Satu-Mare a unui partid politic, la data faptelor, în prezent senator în Parlamentul României,
AVRAM EUGEN, prefect al județului Satu Mare,
VLAS MIREL, administrator al unei societăți comerciale,

cu privire la săvârșirea a infracțiunii de complicitate la șantaj în formă agravată.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii aprilie 2010, suspectul Vlas Mirel i-a solicitat inculpatului Govor Mircea Vasile să îl sprijine în legătură cu atribuirea unor lucrări publice în favoarea firmei sale.
În același context, în perioada aprilie-mai 2010, inculpatul Govor Mircea Vasile, folosindu-se de influența pe care o avea asupra unei publicații cotidiene locale, în prezența lui Vlas Mirel, a amenințat un avocat din Baroul Satu Mare că în ziarul respectiv vor apărea mai multe articole compromițătoare ce vor avea ca obiect darea în vileag a modalității pretins frauduloase prin care firma avocatului ar fi obținut mai multe contracte de consultanță juridică cu diferite entități publice.
În continuare, inculpatul Govor Mircea Vasile i-a precizat avocatului că acest lucru nu se va întâmpla dacă va favoriza societatea suspectului Vlas Mirel să câștige mai multe licitații publice ce se aflau în derulare în acel moment și care erau organizate de instituții cu care firma avocatului avea contract de consultanță juridică pe linia achizițiilor publice.
Această conduită a creat o stare de temere avocatului respectiv care, în final, a acceptat o solicitare alternativă formulată de Govor Mircea Vasile, respectiv în a-i determina pe administratorii a două societăți comerciale care câștigaseră o licitație privind o lucrare publică în valoare de 21.383.650 lei (lucrare care se dorea a fi atribuită în favoarea lui Vlas Mirel), să vireze suma totală de 124.800 lei în contul unei alte societăți controlate de inculpatului Govor Mircea Vasile .
Acest fapt a avut ca și consecință oprirea oricărui articol denigrator în publicația respectivă la adresa avocatului.

În perioada noiembrie-decembrie 2010, inculpatul Govor Mircea Vasile, beneficiind de ajutorul suspectului Valer Marian și folosindu-se de influența pe care o aveau asupra aceleiași publicații, a impus, prin intermediul redactorilor, declanșarea unei campanii mediatice denigratoare la adresa unui primar de comună.
Scopul urmărit de inculpat a fost acela de a-l constrânge pe edil să intervină pe lângă membrii comisiei de licitație, cu privire la o lucrare finanțată din fonduri europene cu o valoare estimativă de 9.882.426 lei, în vederea atribuirii acesteia în favoarea firmei administrate de Vlas Mirel.

În perioada iunie-iulie 2014, inculpatul Govor Mircea Vasile după ce, în cadrul unei conferințe de presă, dar și personal, i-a solicitat inspectorului șef al ITM Satu Mare să-și dea demisia, și-a folosit în acest sens autoritatea și influența deținute de calitatea de președinte al organizației județene a unui partid politic și vicepreședinte a Consiliului Județean Satu Mare, pe lângă prefectul județului, suspectul Avram Eugen, pentru a se dispune, în afara cadrului legal, efectuarea unui control la instituția publică respectivă. Solicitarea a fost refuzată de inspectorul șef, motiv pentru care a fost demarată, la data de 23.06.2015, o acțiune de control.
Scopul acestei acțiuni de control a vizat atât identificarea deficiențelor în activitatea instituției mai sus amintite, în vederea constrângerii inspectorului șef de a renunța la funcția publică de conducere deținută, cât și dobândirea unui folos material pentru altul (numirea în funcția respectivă a unei persoane agreate de inculpat) și a unui folos nepatrimonial pentru sine (subordonarea instituției intereselor sale în contextul în care inculpatul și familia sa dețineau mai multe societăți comerciale care aveau angajați).

×
Subiecte în articol: PSD
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close