Antena 3 CNN Actualitate Justiție Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Gheorghe Păsat, cercetat de DNA

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Gheorghe Păsat, cercetat de DNA

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Gheorghe Păsat, cercetat de DNA
Sursa foto: sursa: vtv.ro
23 Feb 2016   •   18:28

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Gheorghe Păsat, şi alţi cinci angajaţi ai instituţiei, au fost puşi sub învinuire pentru abuz în serviciu, fiind acuzaţi că au avizat în mod ilegal plata a peste 150.000 de lei din bugetul instituţiei, anunţă procurorii anticorupţie.

Procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva vicepreşedintelui cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, Gheorghe Păsat, şi altor cinci angajaţi ai instituţiei, unii dintre ei având funcţii de conducere, pentru infracţiuni de abuz în serviciu şi abuz de încredere prin fraudarea creditorilor. În acelaşi dosar sunt vizaţi şi doi reprezentanţi ai unei firme, unul dintre aceştia fiind reţinut pentru 24 de ore.

Potrivit DNA, "în perioada octombrie 2015 - ianuarie 2016, inculpata Denşorean Daniela şi suspectul Mititelu Claudiu-Marian, în calitate de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale, în înţelegere cu persoane cu funcţii de conducere şi funcţionari publici din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea, au iniţiat un mecanism fraudulos prin care să evite executarea silită a conturilor firmei de către creditori".

Procurorii susţin că firma respectivă avea în derulare un contract cu Consiliul Judeţean Vâlcea, ce avea ca obiect asistenţă tehnică pentru supervizarea lucrărilor la CET GOVORA în cadrul proiectului Reabilitarea Sistemului de Termoficare Urbană la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada 2009-2029.

Potrivit procurorilor DNA, cei doi administratori ar fi incheiat în fals un contract cu o societate din Turcia, prin care ar fi cesionat cu titlu gratuit dreptul de creanţă cu garanţiile şi accesoriile acestuia, provenite din contractul pe care îl aveau cu instituţia de stat. De asemenea "cele două persoane au mai întocmit şi o notificare prin care societatea cesionară ar fi solicitat Consiliului Judeţean Vâlcea să achite sumele datorate într-un anumit cont deschis la o unitate bancară", se arată în comunicatul de presă transmis de DNA.

Ulterior, "reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Vâlcea, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu şi încălcarea prevederilor contractuale, au încheiat cu inculpata Denşorean Daniela şi suspectul Mititelu Claudiu-Marian un act adiţional la contractul de servicii arătat mai sus, în care se stipula că se înlocuieşte contul societăţii reprezentate de cei doi, cu un altul al firmei cesionare" , menţionează procurorii.

După câteva zile, Consiliul Judeţean Vâlcea a achitat 150.571,69 lei (inclusiv TVA) reprezentând tranşa de plată trimestrială aferentă contractului de servicii în contul de trezorerie al societăţii cesionare.

"Acest lucru a avut drept consecinţă, pe de o parte, evitarea încasării în conturile poprite ale firmei reprezentate de inculpata Denşorean Daniela şi suspectul Mititelu Claudiu-Marian, a sumei de 150.571,69 lei şi, pe de altă parte, neîncasarea  de către ANAF a sumelor cuvenite", explică DNA.

×
Subiecte în articol: DNA
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close