Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, despre moțiunea împotriva lui Florin Cîțu: „O golăneală a PSD”

Klaus Iohannis, despre moțiunea împotriva lui Florin Cîțu: „O golăneală a PSD”

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi, că moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor Florin Cîțu a reprezentat ”o golăneală a PSD”.

Klaus Iohannis, despre moțiunea împotriva lui Florin Cîțu: „O golăneală a PSD”
Sursa foto: sursă foto: Gov.ro
10 Dec 2019   •   14:21

Șeful statului a precizat că moțiunea împotriva ministrului Finanțelor nu a îndeplinit criteriile din Regulamentul Senatului privind modul în care se întocmeşte un astfel de document.

„În primul rând, aş vrea să clasific un pic aşa-numita moţiune simplă din Senat, pe care o consider o golăneală a PSD-lui. În primul rând, aşa-numita moţiune simplă nu îndeplineşte criteriile din Regulamentul Senatului în ceea ce priveşte felul în care se întocmeşte o moţiune simplă. În al doilea rând, am putut să observăm, sper, majoritatea cu indignare, cum fostul ministru al Finanţelor, înconjurat de un grup nemotivat de vesel de senatori PSD, trecând prin faţa sau prin spatele celui care dădea un interviu, a considerat că este momentul să-l jignească pe actualul ministru al Finanţelor într-un mod incalificabil în faţa camerelor de luat vederi. Asta îmi confirmă că a fost o golăneală intenţionată şi un derapaj democratic", a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Citește Și Iohannis îi retrage decorația lui Adrian Năstase

În opinia sa, preşedintele Senatului, "pe care l-au ales probabil să fie cuminte", putea să oprească acest demers "inoportun".

"Aşadar, consider că este o ieşire incorectă, inadmisibilă, pe care a avut-o PSD în Senat, inoportună. De aici însă putem să tragem câteva învăţăminte importante. Primul lucru ar fi că, pentru PSD, în continuare tot ceea ce nu este PSD şi tot ce nu serveşte direct pesediştii, nu este bun şi trebuie jignit şi arătat cu degetul. Este o atitudine pe care am clasificat-o în campanie drept nedemocratică, o atitudine de partid nereformat, o atitudine care arată dispreţ pentru chiar instituţiile democratice şi un dispreţ profund pentru români. Al doilea lucru pe care putem să-l învăţăm din aşa-zisa moţiune este că PSD-ul în continuare, în instituţii importante ale statului are puterea. Deci PSD-ul nu a plecat de la putere, nu vrea să înţeleagă mesajul dat pe 26 mai şi în noiembrie şi românii văd aceste lucruri", a spus Klaus Iohannis.

Senatul a adoptat, luni, moţiunea simplă la adresa ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu, cu 59 de voturi "pentru", 56 "împotrivă" şi două abţineri.

Moţiunea simplă intitulată "Guvernare PNL, numele tău este austeritate" a fost iniţiată de 41 de senatori social-democraţi. 

×
Subiecte în articol: PSD Klaus Iohannis
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close