Antena 3 CNN Actualitate Liderii USL, despre revizuirea Constituţiei. Antonescu: Constituţia e făcută. Cele mai multe modificări vin la capitolul despre drepturi şi libertăţi

Liderii USL, despre revizuirea Constituţiei. Antonescu: Constituţia e făcută. Cele mai multe modificări vin la capitolul despre drepturi şi libertăţi

Liderii USL, despre revizuirea Constituţiei. Antonescu: Constituţia e făcută. Cele mai multe modificări vin la capitolul despre drepturi şi libertăţi
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    19 Iun 2013   •   22:38

Liderii USL, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin, au vorbit, miercuri, la Antena 3, despre seria de diversiuni politice iniţiate de preşedintele Traian Băsescu şi armata lui.

Ponta: Nu există nici 1% şanse pentru ca Traian Băsescu să ducă la destrămarea USL

Un alt subiect abordat de liderii USL la "Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea" a fost revizuirea Constituţiei.

"Am precizat, pe baza experienței de conflict între Parlament, Guvern și Traian Băsescu, că în viitor nu vor mai exista scandaluri, am promis că vom sancţiona, atât cât se poate, migraţia politică. Am promis că parlamentarii nu vor mai avea un regim juridic special: vor fi judecaţi după judecata comună, ca orice om obişnuit. Am spus că vom încerca să avem pentru cetăţeni drepturi cât mai clare. Am vorbit despre faptul că vrem să descentralizăm, am pus chestia asta în Constituție. Este ceea ce am promis în campanie", a spus Ponta.

Potrivit declaraţiilor preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, avem un preşedinte "jalnic".

"În perioada care urmează, România va trebui să aibă un cuvânt de spus. Problema între mine şi Traian Băsescu nu este suma insultelor, ci faptul că a ţinut România pe loc. În bilanţul celor zece ani de preşedinție, Băsescu este jalnic".

"În această Constituţie, stipulăm că România este stat membru al UE şi NATO. Odată ce le-am stipulat e foarte clar că în ceea ce priveşte politica externă drumul e ştiut. Nu există schimbări de la un guvern la altul. Constituţia e făcută, cele mai multe modificări vin la capitolul despre drepturi şi libertăţi pe care le adaugă, le garantează şi le întăreşte. Principalul destinatar al Constituţiei este cetăţeanul! (...) În Constituţie spunem că preşedintele trebuie să respecte votul cetăţenilor", a mai spus liderul PNL, miercuri, la Antena 3.

Urmăreşte AICI înregistrarea integrală a emisiunii "Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea".

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close