Antena 3 CNN Actualitate Locale Val de anchete după prăbușirea podului de la Luțca. Două dosare penale deschise | Noi detalii au ieșit la iveală

Val de anchete după prăbușirea podului de la Luțca. Două dosare penale deschise | Noi detalii au ieșit la iveală

Val de anchete dupa prăbușirea podului de la Luțca, de peste râul Siret. Au fost deschise două dosare penale, unul pentru abuz în serviciu și celalalt pentru vătămare corporală din culpă.

Val de anchete după prăbușirea podului de la Luțca. Două dosare penale deschise | Noi detalii au ieșit la iveală
de Andreea Ştefan    |    10 Iun 2022   •   09:03

Zona este atent delimitată pentru că nimeni nu are voie să se apropie de locul incidentului dupa ce şoferii celor două maşini care traversau podul în momentul prăbuşirii au ajuns la spital.

Culmea, preşedintele Consilului Judeţean Neamţ spunea, în urmă cu 7 luni, atunci când a fost dat în folosinţă că "podul de la Luțca nu va mai reprezenta o problemă pentru şoferi zeci de ani de acum înainte".

În schimb, Ministerul Dezvoltării susţine că lucrările la pod trebuiau finalizate în luna viitoare.

"Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Neamţ s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii, cu exactitate, a modalităţii de realizare a reabilitării podului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman.

De asemenea, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Roman au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Reprezentantul Guvernului în judeţ, prefectul Vasile Niţă, nu îşi explică de ce podul a cedat deşi a fost supus unor teste de rezistenţă. De aceea a strâns toţi responsabilii pentru situaţii de urgenţă şi aşteaptă opinia experţilor în construcţii. Singurii care pot spune ce s-a întâmplat.

”Am convocat o şedinţă de urgenţă, chiar aici în zonă, cu reprezentanţii instituţiilor abilitate. O şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ca să dispunem primele măsuri ca urmare a acestui accident.

Traficul în zonă va fi restricţionat. Vom asigura izolarea podului pentru a preîntâmpina eventualele accidente”, a declarat Vasile Niţă, prefectul județului.

Localnicii spun că au văzut de mai mult timp că ar fi probleme la reabilitarea podului.

 

”Dezamăgitor, păcat. Adică ar fi ţinut în impostaza veche nerenovat nu ar fi căzut la ora actuală. Pentu că atunci când auraşchetat şi i-au mai luat din structura lui de rezistenţă. Iar aia nouă pe care au pus-o era sub orice critică”, spune un localnic.

Podul care trece peste râul Siret a fost inaugurat cu mult fast vara trecută. Însă lucrările au fost făcute de mânuială încă de la început.

Citește și: S-a prăbușit podul de la Luțca, de peste râul Siret, la doar 9 luni după ce a fost reparat. Mașinile au căzut în apă cu tot cu șoferi

În imaginile de la acel moment se observau gropi şi denivelări, iar stâlpii de rezistenţă nu erau prinşi corespunzător.

Constructorii au dat de atunci de înţeles faptul că podul este şubred spunând că nu pot circula mai mult de 2 vehicule de mare tonaj simultan.

Mai mult, în luna martie o grindă de susţinere a căzut, asta după ce au avut loc lucrări de reabilitare.

Acum, din podul de la Luţca, lung de 216 metri, a mai rămas doar o grămadă de beton şi fier. Ca piesele de domino, stâlpii de rezistenţă ai podului s-au rupt.

De la Construcţia podului şi până în prezent, au fost investiţi peste 8 milioane de lei. Termenul de finalizare a lucrarilor era 23 iulie 2022.

Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a dispus reprezentanților Inspectoratului de Stat în Construcții să se deplaseze de urgență la fața locului pentru a verifica stadiul lucrărilor.

Polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu.

×
Subiecte în articol: Lutca Siret pod
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close