Antena 3 CNN Actualitate Locale Ce se mai fură în România. CFR Constanța spune că hoții au fugit cu relee și cabluri de 60.000 de lei și au pus în pericol traficul

Ce se mai fură în România. CFR Constanța spune că hoții au fugit cu relee și cabluri de 60.000 de lei și au pus în pericol traficul

A.R.
2 minute de citit Publicat la 11:21 02 Sep 2025 Modificat la 11:38 02 Sep 2025
tren in gara de nord
Prejudiciu de 60.000 de lei la SRCF Constanța Foto: Agerpres

Sucursala Regională CF Constanța a făcut bilanțul furturilor din primele șase luni ale anului curent. Într-un comunicat de presă, directorul instituției, Dorin Maier, a transmis că hoții au sustras în mare parte echipamente feroviare, precum: relee de semnalizare, cabluri sau plăci metalice folosite pentru legătura între șine. Astfel, siguranța circulației trenurilor a fost pusă în pericol, iar compania a suferit prejudicii în valoare de 60.000 de lei. 

De exemplu, furtul releelor de semnalizare afectează în mod direct funcționarea instalațiilor care gestionează semnalele luminoase și macazurile. Fără releele de semnalizare sistemul nu mai poate asigura siguranța trecerii trenurilor, fapt ce duce la întâzierea garniturilor de tren și chiar oprirea temporară a circulației feroviare.

De asemenea și furtul cablurilor afectează serios circulația trenurilor. Legătura între instalațiile din teren și centrele de comandă este întreuptă și astfel apar erori în transmiterea informațiilor, iar riscul producerii unui accident feroviar crește semnificativ.

Bilanțul furturilor de la SRCF Constanța

Furtul plăcilor MMC, folosite pentru asigurarea continuității electrice între șine, reprezintă o altă acțiune de risc care afectează funcționarea instalațiilor de semnalizare și a sistemelor care detectează prezența trenului pe secțiuni de linie. Fără aceste echipamente, garniturile de tren nu mai sunt înegistrate corespunzător pe circuit.

„Aceste fapte nu sunt doar furturi de bunuri materiale, ci atacuri directe asupra siguranței publice. Ne confruntăm cu o problemă care afectează atât buna desfășurare a traficului feroviar, cât și integritatea pasagerilor și a personalului feroviar. Facem apel către comunitate să sesizeze imediat autoritățile dacă observă persoane suspecte în apropierea căii ferate”, a declarat Dorin Maer, director SRCF Constanța.

În primele șase luni ale anului în curs, SRCF Constanța a raportat 13 fapte de furt și distrugere a echipamentelor feroviare. Prejudiciul total a fost estimat la aproximativ 60.000 de lei. În luna ianuarie hoții au sustras mai multe plăci eclise MMC din zona Nazarcea.

Prejudiciu de 60.000 de lei

Ulterior, în luna febuarie, în zona ramificației Borcea-Ovidiu a fost furat un cablu de 270 de metri. Pagubele ridicându-se la aproximativ 15.300 de lei. Apoi, în luna martie, 21 de rele de semnalizare au dispărut. Costul înlocuirii acestora a fost de 17.800 de lei.  

În prima jumătate a acestui an, pe raza SRCF Constanța s-au înregistrat 13 fapte de furt și distrugere a echipamentelor feroviare, valoarea totală a pagubelor ridicându-se la suma de 60.000 lei. Printre acestea se numără incidentul din data de 4 ianuarie, când, în zona Nazarcea, au fost sustrase plăci eclise MMC în valoare de aproximativ 6.200 lei.

Ulterior, la 27 februarie, în zona ramificației Borcea – Ovidiu a fost furat un cablu cu lungimea de 270 de metri, prejudiciul fiind estimat la 15.300 lei. De asemenea, pe 8 martie, pe relația Fetești – ramificația Borcea, au dispărut 21 de relee de semnalizare, iar costurile de înlocuire a acestora, împreună cu manopera, au ajuns la 17.800 lei.

Sucursala Regională CF Constanța colaborează permanent cu organele de poliție pentru identificarea și sancționarea persoanelor implicate în astfel de fapte, se menționează în citatul SRCF Constanța 

Ştiri video recomandate
×
Etichete: CFR furt prejudiciu

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close