Antena 3 CNN Actualitate Locale Două case și un garaj, distruse într-un incendiu puternic la Năvodari

Două case și un garaj, distruse într-un incendiu puternic la Năvodari

Două case, un garaj și un autoturism au fost distruse într-un incendiu puternic izbucnit, noaptea trecută, pe o stradă din Năvodari.

Două case și un garaj, distruse într-un incendiu puternic la Năvodari
Sursa foto: ISU Dobrogea
12 Mai 2020   •   07:40

Focul a izbucnit la un garaj, în interiorul căruia se afla o mașină, iar inițial oamenii au încercat să îl stingă singuri, însă nu au reușit.

Abia după ce flăcările s-au extins și la o casă, dar și la o țeavă de gaz, oamenii au sunat disperați la numărul unic de urgență 112 și au cerut ajutorul pompierilor.

"În jurul orei 03:30 pompierii au fost solicitați să intervină în Năvodari, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un garaj. Din cauza poziției caselor dar și pentru ca a fost observat și anunțat târziu incendiul s-a extins și la doua case unde au fost afectate acoperișurile pe suprafețe de 200 mp respectiv 150 mp.

Garajul și autoturismul care se afla în interior au ars în totalitate. A mai fost afectata o conducta de gaz. Au acționat trei autospeciale de stingere cu apa și spuma din cadrul a doua subunități de intervenție și o ambulanta SMURD B. Nu s-au înregistrat victime, ci numai pagube materiale. Cauza probabila este în curs de stabilire", se arată într-o informare a Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Dobrogea'.

×
Subiecte în articol: Navodari
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close