Oamenii care locuiesc în nordul judeţului Constanţa au sunat, în această seară, la numărul unic de urgenţă 112, după ce au auzit mai multe bubuituri puternice.
Doi bărbaţi din Constanţa şi Năvodari şi-au făcut o plantaţie de canabis într-o baie, chiar lângă WC, şi au vândut droguri, potrivit anchetatorilor, toată vara.
A fost bătaie în toată regula într un local de fiţe de pe o plajă din Năvodari. Doi bărbați, un turist și un agent de securitate, s-au luat la pumni. Întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere ale localului.
Un accident grav a avut loc în Năvodari, luni seara. Planul Roșu de Intervenție a fost activat, după ce un autocar cu aproximativ 40 de călători a intrat într-un pod.
Ministerul Energiei şi E-Distribuţie Dobrogea au semnat joi contractul de finanţare nerambursabilă, prin Fondul pentru Modernizare, în valoare totală de 47,71 milioane de lei, pentru dezvoltarea, modernizarea şi sistematizarea instalaţiilor electrice de medie tensiune ale staţiei de transformare Năvodari.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis, luni, că a declarat recurs în casație împotriva deciziei pronunțate în apel privind mai mulți inculpați, având ca obiect infracțiuni de corupție și spălarea banilor. Între ei, fostul primar de la Năvodari, Nicolae Matei.
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Constanţa au anunţat că testele efectuate arată o concentraţie ridicată de E.coli în Marea Neagră, în staţiunile Mamaia, Eforie Nord şi Năvodari.
Un turist care a decis să ia prânzul cu familia și prietenii, la un restaurant din zona Mamaia Năvodari, a avut o adevărată surpriză când a văzut nota de plată. Iată ce a comandat.
Nicolae, bărbatul angajat la platforma Petromidia, care a murit într-un bazin de azot când încerca să îşi salveze colega, a fost înmormântat, astăzi, de zeci de oameni, familie, prieteni şi oameni care l-au cunoscut.
Două persoane au căzut, sâmbătă, într-un bazin, la Rafinăria Petromidia, în Năvodari, județul Constanța. Una dintre victime a murit din cauza rănilor suferite. Cealaltă a fost dusă la spital în stare de inconștiență.
Scene desprinse din filmele cu mafioţi surprinse într-o agenţie imobiliară din Năvodari. Pe imaginile de pe camerele de supraveghere se vede cum un angajat a fost pus la pământ şi snopit în bătaie de un dezvoltator imobiliar.
O barjă încărcată cu peste 1.000 tone de nisip, care făcea parte dintr-un convoi, s-a scufundat pe canalul Poarta Albă - Midia Năvodari, a informat luni Autoritatea Navală Română.
Sute de clădiri, blocuri, hoteluri sau aparthoteluri din Năvodari au fost ridicate în ultimii ani fără ca proprietarii să respecte legislația în domeniul construcțiilor.
O tânără în vârstă de 36 de ani a fost găsită moartă într-un apartament din Năvodari, după ce s-a despărţit de iubit şi apoi ar fi intrat în depresie şi nu a mai ieşit din casă.
Locuitorii din Năvodari vor primi centrale termice gratis, dar asta pentru că edilii au decis să taie căldura în tot orașul. Practic, sistemul centralizat de încălzire dispare din cauza numărului mic de abonați, dar și din cauza datoriilor acumulate de aceștia
Iarna asta, în Năvodari, se va face frigul, ca pe vremuri. Primăria a desfiinţat sistemul centralizat de încălzire și îndeamnă oamenii să-şi monteze centrale de apartament.
200 de lei pe zi pentru un loc pe cearșaf, în fața șezlongurilor, pe litoralul românesc. Acesta este prețul cu care un operator privat închiriază o bucățică de plajă pe malul mării.