Antena 3 CNN Actualitate Piaţa de peşte de la Năvodari, investiţie inutilă | Sushi şi creveţi, în loc de peşte proaspăt

Piaţa de peşte de la Năvodari, investiţie inutilă | Sushi şi creveţi, în loc de peşte proaspăt

Piața de pește de la Năvodari, dar și Bursa de la Tulcea sunt două exemple elocvente despre cum să risipeşti banii europeni pe nimic. Pentru investiția de la Năvodari s-au cheltuit aproape 1,5 milioane de euro, iar pentru Bursa de la Tulcea, 5,6 milioane de euro.

Piaţa de peşte de la Năvodari, investiţie inutilă | Sushi şi creveţi, în loc de peşte proaspăt
Sursa foto: Antena 3
de Cătălina Buzoianu    |    24 Ian 2022   •   12:13

Piața de pește de la Năvodari este un adevărat mastodont din metal, aşezat pe malul canalului Dunăre Marea Neagră, în apropierea plajelor litoralului românesc.

Are forma unui pește uriaş sau mai degrabă seamănă cu o balenă eşuată, dat fiind că la 6 ani de la inaugurare îşi dovedeşte inutilitatea.

În mod normal, locația ar fi avut toate șanselele să se dezvolte din punct de vedere economic. Mai ales că turistic și imobiliar, zona este în continuă expansiune.

Proiectul a început în 2013 și a fost gata în 2016, cu o întârziere de câteva luni față de termenul inițial. În piață trebuia să existe 10 puncte interioare și 16 exterioare de vânzare a produselor din pește, un pavilion expozițional, o sală de conferințe și evenimente.

Cofinanțarea suportată de cetăţenii din Năvodari a fost de 2,18%. Optimismul autorităţilor de la inaugurare avea să intre în contradicţie cu realitatea anilor ce au urmat. Spațiile s-au scos la licitație, însă pescarii şi peştele proaspăt au întârziat să apară.

O clădire de 4000 mp, cât un stadion de fotbal, adăposteşte din toamna anului trecut un singur vânzător de produse de peşte congelate.

"Când au venit cetăţenii prima dată, ne-au cerut peşte proaspăt, dar noi le-am spus că o să dureze puţin. Acum avem produse congelate", a declarat Andrei Bădrăgan, singurul comerciant din piaţa de peşte de la Năvodari.

Nu ştim câţi oameni din Năvodari preferă sashimi, peştele zburător sau sushi, în locul hamsiei şi stavridului de Marea Neagră.

Reprezentanții Primăriei pretind că birourile au fost închiriate cele mai multe dintre ele, iar piața are și un restaurant pescăresc în vecinătate, așa cum specifica proiectul inițial precum și o sala de evenimente.

La ora filmării acestui material, parcarea era goală, iar birourile încuiate.

"Toate tarabele din hala de peşte sunt închiriate, astăzi, către o societate cu profil piscicol, este vorba despre un producător de sushi, unul dintre cei mai importanţi din zonă. Totodată, sala de expoziţie este utilizată pentru evenimente cu acest specific şi poate fi închiriată de agenţii economici", a explicat Elena Aftene, purtătorul de cuvânt al Primăriei Năvodari.

Drumul de acces la piaţa de peşte este plin de găuri, vegetația nu a mai fost curățată de mult timp, iar aspectul zonei lasă de dorit. Localnicii nu prea îi trec pragul și spun că nu ştiu ce se vinde acolo. Preferă să cumpere pește de la magazinele din oraș, pentru că le sunt mai la îndemână.

Bursa de Peşte de la Tulcea, o altă investiţie inutilă

Și din păcate situația de la Năvodari nu este singulară. Bursa de Peşte de la Tulcea se dovedește și ea a fi a fi o adevărată piatră de moară pentru statul român.

Țara noastră este obligată să returneze o parte din banii primiţi de la Uniunea Europeană, pentru acest proiect, după ce bursa a încetat să mai funcționeze la scurt timp de la inaugurare.

28 de milioane de lei a fost valoarea proiectului iar jumătate din bani au venit de la UE.

Bursa de Peşte de la Tulcea era concepută ca un loc unde să se strângă tot peştele din Delta Dunării. A funcţionat doar opt luni, iar apoi activitatea s-a sistat.

Sala de licitații este goală, angajații îi numeri pe degete, iar România este acum bună de plată. Cât despre cei interesați să cumpere pește engros, aceștia se văd nevoiți să găsească alte surse pentru a procura marfa proaspătă. Scopul final al bursei de peşte de la Tulcea era ca și la Năvodari creşterea profiturilor pescarilor din zonele respective, favorizarea pieței autohtone şi reducerea exportului.

Scopuri care par însă departe de a fi atinse.

×
Subiecte în articol: Navodari Constanța
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close