Antena 3 CNN › Actualitate › Locale › Două elicoptere Black Hawk pentru salvări pe mare nu pot fi folosite la Constanța din lipsă de personal

Două elicoptere Black Hawk pentru salvări pe mare nu pot fi folosite la Constanța din lipsă de personal

George Forcoş
<1 minut de citit Publicat la 11:36 29 Oct 2026 Modificat la 11:36 29 Oct 2026
elicoptere smurd
Județul Constanța are două elicoptere Black Hawk destinate misiunilor de căutare și salvare pe mare, însă acestea nu pot fi folosite. FOTO: Agerpres

Județul Constanța are două elicoptere Black Hawk destinate misiunilor de căutare și salvare pe mare, însă acestea nu pot fi folosite în acest scop din cauza lipsei personalului necesar. Administratorul public al județului, Ionela Costache, avertizează că aprobările de la București pentru angajări întârzie, deși Consiliul Județean a votat încă din august înființarea unei linii de gardă pentru aceste misiuni, potrivit radioconstanta.ro.

Problemele apar în contextul în care, la Marea Neagră, s-au înmulțit operațiunile de salvare ca urmare a atacurilor asupra navelor comerciale.

Elicopterele nu pot fi folosite în condițiile în care Unitatea de Primiri Urgențe - SMURD a Spitalului de Județean se află în subordinea Ministerului Sănătății, iar angajările nu se pot face fără avizul de la București.

Problema asigurării personalului necesar pentru operarea elicopterelor a fost ridicată și în cadrul unei întâlniri care a avut loc în data 9 octombrie, între președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, și dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Discuțiile nu au dus la rezolvarea problemei, motiv pentru care autoritățile locale cer din nou sprijin pentru deblocarea situației.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
TOP articole

Parteneri

x close