Antena 3 CNN Actualitate Locale Eleva din care a înjunghiat în spate un pedagog la Oradea a venit de acasă cu cuţitul ascuns în geacă

Eleva din care a înjunghiat în spate un pedagog la Oradea a venit de acasă cu cuţitul ascuns în geacă

Apar primele elemente care sugerează că eleva de 16 ani de la Colegiul Tehnic "Traian Vuia", care a înjunghiat în spate un pedagog în fața directoarei liceului, și-a premeditat fapta.

de Georgiana Botez    |    28 Noi 2023   •   12:58

Adolescenta l-a înjunghiat pe bărbat chiar în biroul directoarei. La scenă au asistat aceasta din urmă, precum și mama făptașei.

Mama a fost convocată după ce iubitul elevei a fost prins noaptea în internatul fetelor.

Acum, eleva a fost reținută pentru tentativă de omor și rămâne ca instanța să decidă dacă va fi arestată.

Citește și: Caz șocant la o școală din Oradea. Un pedagog a fost înjunghiat de o elevă chiar în biroul directoarei

"Eleva de clasa a X-a a fost audiată de anchetatori până aseară târziu, după care a fost dusă direct în arestul poliției. Ea și-a recunoscut fapta și spune că regretă totul iar ce s-a întâmplat este, pentru ea, 'un vis urât'. 

Oamenii legii vor cere, cel mai probabil, și o expertiză medicală, pentru a se stabili cu exactitate dacă făptașa avut discernământul alterat în momentul în care l-a înjunghiat pe pedagogul de la internat.

Eleva de 16 ani fusese chemată împreună cu mama în biroul directoare liceului pentru a da explicații, după ce iubitul ei, un băiat de 15 ani, a fost prins de pedagog pe timp de noapte la etajul fetelor, în internat.

Bărbatul înjunghiat de elevă a rămas internat la Terapie Intensivă, după ce lama cuțitului i-a atins plămânul

Fata a venit la întâlnirea din biroul directoarei cu un cuțit ascuns sub geacă, adus de acasă. În timpul discuțiilor din birou, eleva a sărit la pedagog și l-a înjunghiat în spate.

Imediat după atac, fata a fugit, dar a fost prinsă în curtea unității de învățământ. Bărbatul înjunghiat a fost transportat de urgență la spital, unde a fost operat.

Lama cuțitului mânuit de fată i-a atins plămânul și traheea. El a rămas internat la Terapie Intensivă.

Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor.

În acest caz, fiind vorba despre un minor de peste 16 ani, legea prevede pedepse înjumătățite, executate în centre speciale de detenție pentru minori. Merită menționat că în acest caz vorbim despre o elevă care primea bursă de merit", a transmis corespondentul Antena 3 CNN, Georgiana Botez.

×
Parteneri
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro
x close