Antena 3 CNN Actualitate Locale Fermierii din Braşov au intrat cu tractoarele în centrul oraşului, în ziua în care protestatarii din Franţa asediază Parisul

Fermierii din Braşov au intrat cu tractoarele în centrul oraşului, în ziua în care protestatarii din Franţa asediază Parisul

Fermierii români s-au revoltat din nou, chiar în ziua marelui protest anunțat în Franța.

de Ovidiu Stan    |    29 Ian 2024   •   14:32

La Brașov, fermierii și transportatorii au ieșit în stradă cu camioanele și utilajele, iar coloanele motorizate cu zeci de tractoare au ajuns până în centrul orașului.

Ei continuă ampla mișcare declanșată, atât în România, cât și la nivel european în ultimele săptămâni.

"Planul protestatarilor, al fermierilor, al transportatorilor, dar și al cetățenilor de rând care s-au alăturat protestului de astăzi este acela de a se face auziți. În acest moment, aici, la Brașov, avem un protest pașnic, fără incidente, potrivit participanților.

Este un protest legal, a cărui aprobare a fost obținută la sfârșitul săptămânii trecute. Sunt zeci de tractoare care, la amiază, au mărșăluit pe străzile Brașovului, atât în Centrul Civic, cât și pe bulevarde.

Citește și: Nicolae și Maria Badea, românii cu marfa distrusă la protestele din Franța, fac dezvăluiri șocante: "Jandarmii luminau cu lanterna etichetele produselor"

La ora acestei relatări, coloana se îndreaptă către zona de ieșire și va continua marșul pe centura ocolitoare a Brașovului.

Fermierii declară că își doresc de la reprezentanții guvernului să fie băgați în seamă, să li se rezolve acele situații pe care aceștia le-au adus de atâtea ori în fața celor cu putere de decizie, nu doar  anul acesta, ci și în anii din urmă. Este vorba despre prețul cerealelor, de subvenții. Transportatorii cer, de asemenea, condiții pentru a-și putea desfășura activitatea în mod normal.

În plus, protestatarii susțin că este nevoie de un plan și o de reformă legislativă pe termen mediu și lung pentru a putea supraviețui.

Manifestanții spun că vor continua aceste acțiuni până când va veni premierul la Brașov pentru a sta de vorbă cu ei", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Ovidiu Stan.

×
Parteneri
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite
x close