Antena 3 CNN Actualitate Locale Investiţii făcute degeaba, stadioane lăsate în paragină. Ce s-a întâmplat la Brăila

Investiţii făcute degeaba, stadioane lăsate în paragină. Ce s-a întâmplat la Brăila

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 23:40 01 Aug 2015 Modificat la 23:40 01 Aug 2015
stadion.jpg
Foto: captura Antena 3
Un stadion din judeţul Brăila, care a costat 400.000 de lei, a fost lăsat în paragină încă de la finalizarea constucţiei. Nu a fost folosit nici măcar o singură dată, iar de la recepţia lui şi până în prezent nu s-a făcut nicio lucrare de întreţinere. 
 
Constucţia stadionului din localitatea brăileană Mihai Bravu a început în baza ordonanţei de guvern numărul 7 din 2006. Lucrările au fost contractatate în 2009 şi finalizate în 2011. 
 
Doar 4.000 de lei a primit însă primăria de la Guvern, în baza ordonanţei. Cum lucrările erau deja demarate şi existau promisiuni că banii se vor deconta, autorităţile au continuat construirea stadionului. 
 
Cum niciun jucător de fotbal nu a mai fost disponibil, primăria a pus lacătul pe cele porţile stadionului, iar de atunci totul a fost acoperit de buruieni. 
 
Localnicii sunt de părere că cei 400.000 de lei au fost cheltuiţi inutil, iar cu o sumă atât de mare s-ar fi putut face investiţii de care comuna chiar ar avea nevoie. 
 
Edilii spun că ar vrea ca stadionul să fie folosit, însă cei 70.000 de lei de care ar fi nevoie nu există în bugetul Primăriei. În cazul în care ar exista finanţare, autorităţile ar putea închiria stadionul pentru antrenamentele şi competiţiile echipelor din alte comune.

×
Etichete: Brăila stadion
Parteneri
x close