Antena 3 CNN Actualitate Locale Jafuri de 20.000 de lei, date de o copilă de 14 ani din Medgidia. Metoda prin care acţiona

Jafuri de 20.000 de lei, date de o copilă de 14 ani din Medgidia. Metoda prin care acţiona

O adolescentă de 14 ani a intrat în vizorul poliţiei după ce în numai cinci luni a reuşit să jefuiască în mod repetat mai multe persoane. Prejudiciul a ajuns la 20.000 de lei. Iată cum a fost prinsă.

Jafuri de 20.000 de lei, date de o copilă de 14 ani din Medgidia. Metoda prin care acţiona
Sursa foto: GettyImages
de Claudia Popovici    |    21 Iul 2023   •   21:43

Potrivit probatoriului administrat s-a stabilit că, în decursul a aproximativ 5 luni, inculpata în vârstă de 14 ani şi 6 luni a săvârșit 14 infracțiuni.

Dintre acestea şase infracțiuni au fost pentru furt şi opt infracțiuni de furt calificat, dintre care cinci  prin pătrunderea în domiciliul persoanelor vătămate, rezultând un prejudiciu compus din suma de 8.780 lei şi valoarea a 9 telefoane mobile, respectiv o valoare totală de peste 20.000 lei.

Mai exact, profitând de neatenția persoanelor vătămate sau de lipsa acestora din încăpere, ori de faptul că acestea dormeau, adolescenta a pătruns în sediile unor instituții şi persoane juridice de drept privat, în locuințele unor persoane vătămate, dar şi în saloanele de spital, unde unele persoane vătămate primeau îngrijiri medicale, de unde le-a sustras acestora telefoanele mobile sau, după caz, sume de bani.

Citeşte şi: Jaf la un supermarket din Târgu Ocna. O femeie a rămas fără 4.000 de lei

Activitatea infracțională a fost realizată în unele cazuri şi prin cooptarea unor persoane minore, care nu răspund penal potrivit legii.

 În acest context, autorităţile au dispus luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 21.07.2023 şi până la data de 19.08.2023, inclusiv”, potrivit minutei judecătorești, citată de focuspress.ro.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activități ce nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.

Citeşte şi: Jaf la o biserică şi un magazin din Cluj. Un cercetător străin a fugit cu bunuri de mii de lei. Cum a fost prins

×
Subiecte în articol: jaf Medgidia
Parteneri
"Paul de România", arestat preventiv după ce a fost prins în Malta
x close