Antena 3 CNN Actualitate Locale Un alt mare combinat din România închide temporar producția industrială din cauza scumpirilor la energie

Un alt mare combinat din România închide temporar producția industrială din cauza scumpirilor la energie

Combinatul chimic Chimcomplex Borzești a anunțat astăzi că închide temporar activitatea, începând de mâine, 18 august.

Un alt mare combinat din România închide temporar producția industrială din cauza scumpirilor la energie
Sursa foto: Facebook/ Chimcomplex Borzesti
de Mia Lungu    |    17 Aug 2022   •   21:00

Combinatul chimic Chimcomplex Borzești, controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza, a anunțat astăzi că închide temporar activitatea de producție în cadrul platformei industriale Borzești pe o perioadă de 14 zile începânc cu data de 18 august 2022, din cauza prețurilor în creștere la energie electrică și gaze naturale, potrivit unui anunț de pe Bursa de Valori București (BVB).

Conform anunțului, contractele individuale de muncă ale salariaților afectați de încetarea temporara a activității se suspendă în această perioadă, aceștia urmând să primească o indemnizație de 75% din salariul de bază, conform prevederilor legale aplicabile si contractului colectiv de muncă.

Chimcomplex Borzești a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net de 165 milioane lei (33,5 milioane de euro), acesta fiind cu 40% mai mic față de rezultatul din primul semestru al anului trecut, de 282,6 milioane lei (57,7 milioane de euro).

Cifra de afaceri a companiei a crescut însă la 1,222 miliarde lei (247 milioane de euro), comparativ cu 1,1 miliarde lei (233 milioane de euro), în primul semestru din 2021.

Vânzările pe piața externă, în cea mai mare pare adresate piețelor din Uniunea Europeană au reprezentat în semestrul I aproximativ 90,79% din totalul vânzărilor.

Creșterea prețurilor cheltuielilor, mai mare decât creșterea prețului produselor

Cheltuielile din exploatare au crescut în 2022 din cauza prețurilor de achiziție ale materiilor prime și utilităților, care au avut un trend ascendent în perioada ianuarie-iunie 2022. Rata de creștere a acestora a fost mai mare decât creșterea prețului de vânzare al produselor finite Chimcomplex, spune compania.

Profitabilitatea companiei s-a diminuat astfel în primele 6 luni ale anului 2022, obținându-se un profit net în scădere cu 42% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021.

"Strategia noastră dă rezultate bune și arată performanță operațională. Cu toate acestea rezultatele financiare sunt în scădere față de aceeași perioadă din 2021 ca urmare a creșterii alarmante a prețurilor la energie electrică și gaze naturale. Este esențial acum să avem asigurat acelaşi mediu economic ca marii noştri competitori europeni şi globali, care beneficiază de preţuri mult mai bune la resurse de bază. În acest fel produsele lor sunt mai ieftine și invadează piața României și a țărilor din jur.

Acest lucru duce la un deficit și mai mare al balanței comerciale a României. În acest context trendul descendent al rezultatelor noastre financiare va continua și în semestrul II 2022. Ca și alte companii din industrie avem nevoie de intervenția statului pentru amortizarea preţurilor crescute la gaz şi energie electrică înainte de a lua în calcul reorganizarea producției și optimizarea structurii organizaționale", au declarat reprezentanții companiei.

Compania susține că impactul presiunilor inflaționiste fără precedent asupra dezvoltării marjei a fost limitat prin controlul costurilor și eficiența operațională. Totodată au crescut semnificativ investițiile din spatele cheltuielilor de capital – reintegrarea fabricilor de pe platforma Oltchim ( achiziția pachetelor de acțiuni Sistemplast și CET Govora), dar și sustenabilitatea, mai arată Chimcomplex.

"2022 continuă să prezinte o provocare uriașă pentru noi, rămânem sub presiunea prețurilor și ne vom adapta producția în funcție de contextul macroeconomic și geopolitic. Piața volatilă a energiei ne îngrijorează major, de aceea ne folosim de puterea financiară pe care o mai avem pentru a investi în independența energetică. Avem trei proiecte de investiții în derulare: o instalație de cogenerare de înaltă eficiență de 49Mw, o instalație de trigenerare de înaltă eficiență de 8 Mw și monitorizarea consumurilor de energie", au continuat reprezentanții companiei, conform Economedia

Val de concedieri la singurul combinat de alumină din țară. Producția se închide parțial din cauza prețurilor mari la energie

Sute de angajaţi au fost concediaţi la 1 august din cauza costurilor mari de producţie provocate de preţurile energiei. Singurul combinat de alumină din țară nu mai face față cheltuielilor.

Combinatul de alumină de la Tulcea, singurul producător de alumină din ţara noastră avea 710 angajaţi, iar după 1 august au rămas doar 259.

Așadar, aproximativ 500 de oameni vor rămâne fără un loc de muncă, iar familile acestora se vor confrunta cu situații fără precedent.

Închiderea parțială a producției și concedierile vin ca urmare a creșterii prețurilor la gaze și la energie.

În acest moment, compania se află într-o situație pe care nu o mai poate susține.

Angajații rămași vor lucra în sectoarele de cercetare, întreținere și dezvoltare, iar asta pentru că uzina va mai păstra o serie de secții în lucru care au și alte tipuri de produse înafară de alumina calcinată brută.

Pe piața internațională, o tonă de alumină se vinde cu 513 dolari, însă combinatul de la Tulcea o produce cu 913 dolari/tonă.

Societatea din Tulcea, producătoare de alumină calcinată este în momentul de față parte a grupului ALRO Slatina.

Uzina se numără printre cei mai mari producători de aluminiu de pe continent şi unul dintre cei mai mari consumatori de energie din România.

×
Subiecte în articol: combinat închide producția scumpiri energie
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close