Antena 3 CNN Actualitate Locale Motociclistul lovit de Monica Macovei cere daune pentru invaliditate. Avocat: "Medicii i-au spus că are traume severe"

Motociclistul lovit de Monica Macovei cere daune pentru invaliditate. Avocat: "Medicii i-au spus că are traume severe"

Motociclistul Ilie Constantin, rămas infirm în urma accidentului produs de Monica Macovei la Mangalia, cere daune pentru invaliditate.

Motociclistul lovit de Monica Macovei cere daune pentru invaliditate. Avocat: "Medicii i-au spus că are traume severe"
Sursa foto: Arhiva Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    12 Mar 2024   •   21:23

În timp ce Monica Macovei, fost ministru al Justiției, a cerut procedura simplificată privind latura civilă a procesului accidentului rutier din 8 octombrie 2022, victima sa, motociclistul Ilie Constantin, cere daune pentru invaliditate.

Mai exact, bărbatul care suferit leziuni care au necesitat 110 – 120 zile de îngrijiri medicale, în urma accidentului produs de Monica Macovei cere de la firma de asigurări daune în valoare de 500.000 de euro, în timp ce reprezentanții societății de asigurare au oferit 120.000 de euro, notează adevărul.ro.

Pentru a susţine suma cerută, avocata lui Ilie Constantin a cerut un supliment la expertiza medico-legală, adică bărbatul să fie investigat din nou de medici și să se facă o nouă expertiză.

Solicitarea vine în contextul în care bărbatul încă mai suferă fizic din cauza consecințelor accidentului, fiind internat în urmă cu câteva zile în Spitalul Floreasca, pentru o nouă intervenție chirurgicală.

Mai mult, avocata motociclistului rămas infirm, în urma accidentului produs de Monica Macovei, a precizat că a mai fost audiat un martor, prieten foarte bun cu victima, care a oferit detalii despre drama cu care se confruntă bărbatul în prezent.

"Martorul audiat astăzi este prieten foarte bun cu victima, știe că era o persoană activă, făceau curse împreună, mergea calculat, nu cu viteză. Acum își mișcă greu mâna stângă, la fel piciorul stâng, care e plin de metale, iar medicii i-au spus că are traume severe.

Martorul a ajutat familia, l-a ajutat să se deplaseze pentru că se mișca greu, cu un cărucior. Îi cumpăra medicamente, atât el, cât și soția sunt în depresie și se întreabă dacă va mai putea folosi vreodată mâna sau dacă va mai putea conduce vreodată“, a mai afirmat apărătoarea lui Ilie Constantin, potrivit sursei citate. 

Pronunțarea pe latura penală a accidentului provocat de Monica Macovei urmează să se dea în data de 16 aprilie 2024.

×
Parteneri
Sondajul de ultim moment pentru Primăria Capitalei
x close