Antena 3 CNN Actualitate Locale Parc de un milion de euro, proaspăt inaugurat în Brașov, într-o stare deplorabilă

Parc de un milion de euro, proaspăt inaugurat în Brașov, într-o stare deplorabilă

Braşovenii spun că un parc din oraş inaugurat cu fast de autorităţile locale reprezintă un real pericol public. Lucrările au costat peste un milion de euro şi abia au fost finalizate.

de Ovidiu Stan    |    05 Mar 2024   •   11:39

Spațiu de recreere și sport, cel puţin aşa s-a dorit din partea autorităţilor, care au accesat fonduri europene de peste un milion de euro şi care nu şi-au atins cu adevărat scopul.

După ce a fost inaugurat cu foarte mult fast, deja sunt probleme și parcul necesită reparații. Dalele de pe alee s-au deteriorat, iar acum sunt reparate de muncitori. Probleme sunt şi în zona pistei de biciclete, unde locuitorii spun că s-a turnat asfalt direct peste pământ.

Potrivit unor specialişti, acest parc a fost făcut pe repede înainte, deşi autorităţile ţin să precizeze că a fost finalizat anul trecut, că a fost făcută recepţia acestui parc şi că are o garanţie de trei ani. Primăria mai spune că toate reparaţiile le vor face cei care au realizat proiectul.

Problema ar fi legată de faptul că muncitorii s-au grăbit şi lucrările nu au fost efectuate cum trebuie, astfel că adminitraţia locală a fost sancţionată de braşovenii nemulţumiţi.

×
Subiecte în articol: parc Brașov
Parteneri
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept
x close