Antena 3 CNN Actualitate Locale Politicienii, primii la deschiderea anului universitar. Iohannis: Avem nevoie de specialiști și meseriași calificați

Politicienii, primii la deschiderea anului universitar. Iohannis: Avem nevoie de specialiști și meseriași calificați

Politicienii, primii la deschiderea anului universitar. Iohannis: Avem nevoie de specialiști și meseriași calificați
02 Oct 2017   •   11:25

Președintele României, Klaus Iohannis, a participat, luni, la Constanța, unde va asista la ceremonia de deschidere a anului universitar, eveniment organizat în Piața Ovidiu, de toate cele trei instituții de învățământ superior de stat din municipiu.

„Am ales să vin aici pentru că este un centru universitar important. Așa cum se știe, universitățile nu pregătesc doar buni profesioniști, ci au rolul de a forma și buni cetățeni. De foarte multe ori auzim sintagma "Vrem o țară ca afară", dar pentru a atinge acest ideal avem nevoie de o universitate ca afară. Mi-ar plăcea dacă universitățile ar ajuta la demontarea anumitor mituri care mai circulă în spațiul românesc, azi. Avem nevoie de specialiști, dar și de meseriași. Credibilitatea universităților din România a fost afectată de scandalul plagiatelor. Există deja eforturi vizibile de verticalitate pentru a elimina această practică. Este nevoie de eforturi susținute pentru a face din universitățile românești un mediu cu adevărat competitiv. Cred că România ar puea deveni un punct de reper relevant în educație numai prin unitatea și colaborarea universităților”, a declarat Klaus Iohannis, la Constanța.

Pe de altă parte, președintele PSD, Liviu Dragnea, a participat la deschiderea noului an universitar şi la sărbătorirea a 10 ani de învăţământ superior la Alexandria, la Facultatea de Ştiinţe şi Inginerie din cadrul Universităţii "Valahia" din Târgovişte-Alexandria.

În după-amiaza zilei de luni, Dragnea va avea o întâlnire, la Palatul Parlamentului, cu echipa "Invictus România", care a reprezentat ţara noastră la Invictus Games Toronto 2017.

„Anii de studenţie sunt cei mai frumoşi, pentru că sunt unici. Este şi perioada în care are loc maturizarea completă, este şi perioada în care îţi structurezi ce vrei să faci în viaţă teoretic. Îmi aduceam aminte că noi nu începeam pe 1 octombrie, ci pe 15 septembrie şi în primele zile unii mergeam în Deltă la pescuit - nu vă sugerez pentru că pescuitul se pare că a devenit ceva periculos în România -, alţii mai prindeau câteva zile la mare, iar undeva tot la 1 octombrie începeau efectiv cursurile, seminariile şi laboratoarele”, a spus Dragnea la începutul discursului său.

Dragnea le-a spus studenţilor să aibă în vedere faptul că viaţa, după ce se termină facultatea, este la fel de dură pentru oricine. „Nimeni n-o să vă angajeze doar pentru faptul că aveţi o diplomă, nimeni n-o să vă angajeze şi n-o să vă ţină la muncă doar pentru faptul că aţi terminat o facultate. Trebuie să ştiţi că orice instituţie, orice companie privată vrea performanţă. Aveţi această şansă şi este unica. Asta este perioada în care aveţi oportunităţi foarte mari, pe care vă sugerez să le folosiţi. Acum învăţaţi şi să gândiţi la un nivel ridicat, învăţaţi şi o specializare şi învăţaţi practic cum să vă descurcaţi în viaţă”, a adăugat Liviu Dragnea.

Și ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a fost alături de studenți, în prima zi a anului universitar. Ministrul a mers la UAIC Iaşi, unde a rostit și un mesaj, precizând că absolvenţii universităţii ieşene „au vocaţie europeană şi internaţională”.

„Prin cele 15 facultăţi, aproape 1.900 de angajaţi - profesori, cercetători ştiinţifici, personal nedidactic - şi cei peste 26.000 de studenţi, universitatea noastră dă strălucire Iaşiului, îşi îndeplineşte misiunea educativă, contribuind la dezvoltarea ştiinţei şi culturii. Păstrându-şi sentimentul apartenenţei naţionale, absolvenţii noştri au vocaţie europeană şi internaţională, putând fi întâlniţi în viaţa publică sau privată, în ţară sau în străinătate, în instituţiile fundamentale ale statului, în unităţile de cercetare şi învăţare. Universitatea noastră are parteneriate de colaborare în domeniul educaţiei şi cercetării ştiinţifice cu peste 112 universităţi şi institute de cercetare din întreaga lume, fiind astfel conectată la standardele moderne ale ştiinţei şi educaţiei”, a afirmat ministrul, potrivit Agerpres.

×
Parteneri
Gestul șocant făcut ucigașul Mirelei. S-a întâlnit cu sora ei
x close