Antena 3 CNN Actualitate Locale Răzbunarea unui ieșean aflat în conflict cu cei de la primărie. Și-a plătit amenda cu o roabă de monede

Răzbunarea unui ieșean aflat în conflict cu cei de la primărie. Și-a plătit amenda cu o roabă de monede

<1 minut de citit Publicat la 12:32 17 Mai 2018 Modificat la 12:32 17 Mai 2018
o_1cdmmvsar17hso2qf02p01qua8.jpg
Sursa foto: foto- captura Antena 3

Un bărbat le-a dat bătăi de cap funcţionarilor de la o primărie din judeţul Iaşi. Amendat că ar fi construit fără autorizaţie un magazin, bărbatul şi-a plătit amenda în monede de 1, 5 şi 10 bani. Ieşeanul a transportat monedele cu roaba până în faţa primăriei.

 

Totul a pornit de la o neînţelegere cu primarul comunei care nu ar fi vrut să îi aprobe o autorizaţie pentru construcţia unui magazin, iar apoi l-ar fi amendat pe proprietar cu 5.000 de lei.

 

„Am solicitat construirea unei locuinţe. În ultima zi, i-am spus „domnule, la alţii am văzut că le-aţi dat pe loc”. A zis „la matale respect legea”. Mi-a dat după 30 de zile, nu am contestat, n-am zis nimic. Îmi trimite o recomandată acasă că documentaţia pe care am făcut-o eu nu îndeplineşte nişte condiţii”, a povestit ieșeanul. 

 

Supărat, bărbatul a găsit soluţia perfectă pentru a se răzbuna. Și-a plătit întreaga amendă în monede. 

Ore întregi le-au trebuit funcţionarilor de la primărie şi bărbatului pentru a număra toate monedele din roabă. 

 

 

×
Etichete: primarie amenda
Parteneri
x close