Antena 3 CNN Actualitate Locale El este Răzvan, pompierul de 28 de ani în stare critică, după stingerea unui incendiu. Prietenii cer ajutor pentru a-i salva viața

El este Răzvan, pompierul de 28 de ani în stare critică, după stingerea unui incendiu. Prietenii cer ajutor pentru a-i salva viața

Răzvan Airinei se află în stare gravă iar apropiații cer ajutor pentru a-i salva viața. Tânărul a ajuns la spital în urma stingerii unui incendiu.

de Laura Dinu    |    29 Mai 2023   •   11:30

Răzvan Airinei, un pompier din Suceava, se află în aceste momente în stare extrem de gravă, în spital, în urma unei misiuni de stingere a unei case în flăcări.  

Bărbatul a fost transportat la spital în Capitală și ar putea avea nevoie inclusiv de transplant pentru a putea supraviețui.  

În urma aceleiași intervenții, alți doi pompieri s-au simțit rău și au avut nevoie de îngrijiri medicale. 

Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, se află în acest moment la Institutul Fundeni, unde medicii încearcă să îi salveze viața.  

Zeci de mesaje au apărut pe rețelele sociale din Suceava, prin care apropiații tânărului fac apel pentru donarea de sânge.  

”Un salvator are nevoie să fie salvat! În timpul unei intervenții, colegul nostru a inhalat o substanță toxică, ce îi pune viața în pericol. Răzvan Airinei, din cadrul ISU Suceava, are nevoie de ajutorul vostru. Are nevoie de sânge! Plasma și trombocite. Tânărul se află internat la Fundeni”, se arată în mesajul puternic distribuit pe rețelele sociale.  

Bărbatul a intervenit, săptămâna trecută, la stingerea unui incendiu din localitatea Costâna. În timpul intervenției, pompierul a inhalat o substanță necunoscută. În ciuda faptului că a fost transportat la spital, starea tânărului s-a agravat. Medicii au hotărât să îl transfere la Institutul Fundeni, unde a fost diagnosticat cu insuficiență hepatică acută, cadrele medicale luând în calcul chiar un transplant de ficat.  

În urma intervenției, alți doi colegi ai lui Răzvan au ajuns la spital simțindu-se rău, însă, din fericire, aceștia se află acum în afara oricărui pericol. 

În luna august a acestui an, Răzvan urmează să se căsătorească. 

×
Subiecte în articol: Răzvan Airinei
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close