Antena 3 CNN Actualitate Locale Doi români care munceau în străinătate și-au găsit casa goală când s-au întors în țară. Hoții au plecat cu bunuri de 40.000 de lei

Doi români care munceau în străinătate și-au găsit casa goală când s-au întors în țară. Hoții au plecat cu bunuri de 40.000 de lei

Doi soți din Bistrița-Năsăud, care munceau în străinătate, și-au găsit casa goală când s-au întors în țară, după ce hoții au reușit să le sustragă bunuri în valoare de 40.000 de lei.

Doi români care munceau în străinătate și-au găsit casa goală când s-au întors în țară. Hoții au plecat cu bunuri de 40.000 de lei
Sursa foto: Pixabay
de Redacția Antena 3 CNN    |    27 Feb 2023   •   16:49

Cei doi soți din satul Ocnița, județul Bistrița-Năsăud, au plecat în luna iunie a anului trecut în străinătate, pentru a lucra, însă, când s-au întors în țară, au constatat că le lipseau mai multe bunuri din casă.

Casa soților a fost jefuită chiar de către doi săteni, aceștia reușind să plece cu bunuri în valoare de 40.000 de lei.

Polițiștii au reușit să-i identifice rapid pe cei doi hoți, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 41 de ani și despre un tânăr de 17 ani.

Bunurile furate au fost găsite la domiciliul celor doi săteni, fiind vorba despre electrocasnice și mai multe unelte electrice.

Citește și: Român din Italia, salvat înainte de a-şi lua viaţa, de patru imigranți. "Fața lui era slăbită, părea că doarme în picioare"

„În după-masa de ieri, 24 februarie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au fost sesizați de către o familie din Ocnița, despre faptul că, în intervalul iunie 2022-24.02.2023, perioadă în care cei doi soți au fost plecați în străinătate, le-au fost sustrase, din locuință și dintr-o anexă, mai multe bunuri. 

În urma investigațiilor și verificărilor efectuate, în scurt timp, polițiștii din Teaca au identificat un bărbat de 41 de ani și un tânăr de 17 ani, ambii din Ocnița, bănuiți de comiterea faptei.

Totodată, polițiștii au reușit recuperarea în totalitate a bunurilor sustrase, respectiv a unui televizor, 2 aparate profesionale de cafea, 7 motofierăstraie, 4 motocositori, precum și alte unelte electrice (flexuri, polizoare, mașini de tuns iarba etc). 

Bunurile recuperate, în valoare de aproximativ 40.000 de lei, urmează a fi restituite păgubiților. Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, Postul de Poliție Teaca continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de furt calificat”, se arată în comunicatul de presă al IPJ BN, potrivit ObservatorBN.

×
Subiecte în articol: Bistriţa-Năsăud jaf
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close