Antena 3 CNN Actualitate Locale Staţiune balneară istorică, scoasă la vânzare! Cât costă domeniul renumit pentru tratamentele cu apă sărată

Staţiune balneară istorică, scoasă la vânzare! Cât costă domeniul renumit pentru tratamentele cu apă sărată

Veste bună pentru localnicii din Jabeniţa, judeţul Mureş! Staţiunea balneară istorică din satul lor a fost, în sfârşit, scoasă la vânzare şi există şansa ca viitorul proprietar să o readucă la viaţă. Autorităţile locale s-au străduit ani la rând să o reabiliteze, dar nu au avut bani. Băile erau renumite în trecut pentru tratamentele cu apă sărată.

Staţiune balneară istorică, scoasă la vânzare! Cât costă domeniul renumit pentru tratamentele cu apă sărată
Sursa foto: Antena 3
de Sebastian Bădiță    |    27 Apr 2022   •   09:51

Au trecut două secole de când staţiunea şi-a deschis pentru prima dată porţile. Pe vremuri, lacurile sărate şi nămolurile erau mană cerească pentru sănătate şi i-au adus faima peste hotare.

Ajunsese să fie cunoscută în întreaga Europă datorită proprietăţilor terapeutice ale apei, însă doar nobilii îşi permiteau să-i treacă pragul la început.

De-a lungul timpului, băile au fost folosite de generaţii întregi în tratarea bolilor reumatice, articulare, dar şi pulmonare.

Staţiunea Jabeniţa arată acum ca o ruină

Din păcate, timpul s-a transformat într-un duşman. Lăsată de izbelişte, stațiunea şi-a pierdut farmecul de odinioară.

"Astăzi este un punct negru, un loc în care se pare că nimeni nu vrea să mai facă nimic", a declarat Tătar Chirilă Ilie, primar Jabeniţa, în exclusivitate pentru Antena 3.

Autorităţile locale au vrut să cumpere staţiunea încă din 2017, cu gândul să o restaureze, însă negocierile cu proprietarul au eşuat din cauza preţului prea mare. Acum, îşi pun speranţa într-un investior dornic să-i readucă gloria de pe vremuri.

"Evident, nu ne-am înțeles la preț, suma cerută de acesta fiind dublă. Bugetul local la acea dată nu putea să suporte mai mult decât am oferit. Astfel, omul a încercat să le ofere spre vânzare investitorilor", a adăugat edilul.

Staţiunea este renumită pentru apa cu cea mai mare salinitate din Transilvania

Staţiunea are o suprafaţă de aproximativ 4 hectare şi cuprinde două bazine, renumite pentru apa cu cea mai mare salinitate din Transilvania. Tocmai de aceea reabilitarea ei a devenit un obiectiv principal atât pentru primărie, cât și pentru localnici.

"Trăim încă cu speranța că se va găsi un om care știe ce înseamnă această resursă și probabil că cu sprijinul autorităților locale să înceapă să se facă ceva aici", a declarat Tătar Chirilă Ilie.

Contactat telefonic, proprietarul a spun că, în prezent negociază cu un investitor din zonă. Localnicii şi autorităţile locale speră ca reabilitarea staţiunii să înceapă cât mai repede.

În caz contrar, din cauza ploilor, apa sărată din bazine se va infiltra în pânza freatică şi va distruge culturile oamenilor sau fundaţiile caselor.

Staţiune balneară istorică a fost scoasă la vânzare pentru suma de 655.000 de euro

Stațiunea balneară de tratament "Băile sărate Jabenița", aflată la 11 kilometri de Reghin și la 42 de kilometri de Târgu Mureș a fost scoasă la vânzare de compania RE/MAX România pentru suma de 655.000 de euro, informează homezz.ro.

Potrivit sursei citate, proprietatea are o suprafață de 21.000 de metri pătrați.

"Oportunitate unică de investiții!
Se vinde în exclusivitate!!!
Poti fii TU proprietarul unui intreg domeniu balneo cu traditie de peste 2 secole!
Statiune balneara de tratament "Băile sărate Jabenița" localizata in judetul Mures, la 42 de kilometri de Târgu Mures si 11 kilometri de Reghin.
Domeniul dispune de lacuri sarate si namoluri sapropelice, resurse de o valoare incontestabila. Suprafata totala este de 21.000 de metri pătrați repartizata in 15.000 de metri pătrați intravilan si 6.000 de metri pătrați extravilan. Exista deja 7 constructii pe spatiul intravilan, cu posibilitate de modernizare si reconversie a proprietatii.
Este una dintre cele mai vechi statiuni (etichetata "a nobilimii", accesul fiind limitat la acea vreme doar pt high life-ul epocii); a fost infiintata in jurul anului 1800 (similar bazei de la Sovata), fiind un produs unic pe piata la acest moment cu beneficii majore pentru investitorii cu viziune, care inteleg potentialul acestor caracteristici demografice. Utilitatea este versatila, zona se poate transforma intr un punct de atractie turistica care va deservi o larga varietate de activitati precum: medical-curative de tratament, relaxare, agrement -pescuit (râul Gurghiu se afla la 50 metri de lac), gastronomie.
Accesul este facil din drumul principal, asfaltat", se arată în anunţ.

×
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close