Accidentul s-a produs în localitatea Parța, județul Timiș, iar întregul moment a fost surprins de camerele de supraveghere.
Tânărul în vârstă de 21 de ani se deplasa cu mașina pe o străduță din localitate, acolo unde mai mulți copii se jucau.
La un moment dat, autoturismul condus de tânăr se deplasează cu spatele și lovește un copil de 10 ani.
Martorii au sunat imadiat la Poliție, însă autorul accidentului a fugit de la locul faptei.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru cercetări, iar copilul lovit a fost transportat la spital.
În urma cercetărilor, polițiștii au descoperit că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mașina pe care o conducea fusese furată de la firma la care este angajat.
Polițiștii din Timiș continuă cercetările și încearcă să-l găsească pe tânărul care a produs accidentul și apoi a fugit.